Incredere

Încrederea…Doamne, cât de uşor să poate pierde! Încrederea…se câştigă în ani şi…se pierde într-o secundă! Şi este atât de dureros să simţi cum încrederea se desprinde din tine…este sfâşietor pentru un om să îşi piardă încrederea în persoana iubită. 

Ce rămâne în urma încrederii? Rămân întrebări. Întrebări fără răspuns, ce macină. Te întrebi, iar şi iar, de ce nu mai poţi crede un cuvânt al persoanei dragi? De ce simţi că totul se dărâmă? De ce tot ce voi doi aţi clădit în ani şi ani de zile…s-a putut dărâma într-o secundă de…neatenţie…sau, din contră, din prea multă atenţie?

Ce rămâne într-o relaţie, dacă încrederea a dispărut? Rămâne ruina! Ruina unei relaţii ce a fost odată…este foarte greu pentru cel care şi-a pierdut încrederea să o recâştige. Este dureros să observe că nu mai poate avea încredere în nimic din ceea ce îi spune persoana iubită. Pentru că a avut o dată. De două ori. Sau de mai multe ori. A avut încredere, a sperat, a iubit, a mângâiat. Şi, de fiecare dată, persoana iubită şi-a bătut joc de încredere. De fiecare dată, persoana iubită a mai rănit un loc din sufletul partenerului. 

Sursa poza: Gogle Images

Mă întreb, deseori…cât timp poate ierta un om? Cât timp poate îndura, cât timp îşi poate pansa sufletul, cât timp îşi poate seca lacrimile? 
 Ştii, atunci când nu mai am lacrimi…încep şi râd. Râd, pentru că în sufletul meu plouă…plouă amintiri reci şi grele. Plouă minciuni. Plouă dezamăgiri. Plouă nu cu lacrimi, ci cu pietre mari. Pietre ce mă lovesc, pietre ce lasă răni adânci acolo, în sufletul meu.
Îmi plouă în suflet…dar eu râd! Râd, pentru că sunt dezorientată, contrariată. Râd pentru că, aparent, nu îmi mai pasă! De ai ştii tu, însă, cât de mult îmi pasă…!

Sursa poza: Gogle Images

De ai ştii tu cât de mult te-am iubit…şi te iubesc! De ai ştii tu, dragul meu, câtă nevoie am de tine. De tine, cel care ştia cum să mă iubească şi cum să mă respecte. De tine, cel care nu îmi ascundea nimic. De tine, cel care, odată, nici nu concepea să nu vorbim măcar o dată pe zi la telefon. De tine, cel care, odată, îşi dorea să ne vedem des. De tine, cel care, odată, ştia să mângâie şi să penseze răni ale sufletului, nu să le creeze!

M-am schimbat eu? Te-ai schimbat tu? Cum am reuşit să ajungem aici? De ce?  Ca în orice relaţie, ne-am spus şi vorbe grele. Ne-am mai certat, din când în când. Nu a putut fi totul perfect. Pentru că suntem oameni. Pentru că nu suntem perfecţi. Aşa suntem noi, oamenii…imperfecţi şi, totuşi, atât de frumoşi în imperfecţiunea noastră! De ce cauţi perfecţine când frumuseţea se regăseşte chiar în imperfecţiune? Imperfecţiunea naşte frumuseţe şi fericire, perfecţiunea naşte fantasme, pentru că ea nu există!

Sursa poza: Gogle Images

De ce alegi drumul cel mai scurt şi cel mai călduţ, în loc să alegi drumul drept? Ştiu…este mai comod să alegi drumul cel mai simplu. Te-ai gândit, vreodată, că, mergând pe acest drum, răneşti exact oamenii care ţin cel mai mult la tine? Te-ai gândit, cândva, că, alegând drumul cel mai uşor, rişti să îndepărtezi, de tine, oamenii care ar da totul ca să îţi fie ţie bine? Oamenii care au încercat, aşa cum au putut, să îţi fie alături în orice clipă? Oamenii care nu au fugit, atunci când ţi-a fost greu? Oamenii care, atunci când tu plângeai, automat plângeau şi ei? 

O relaţie de iubire nu este o joacă. Nimeni nu are dreptul de a se juca, aşa cum vrea, cu alte suflete! Nimeni nu are dreptul să rămână într-o relaţie fără să iubească…

Adelina Anca F.
Furtuna De Emotii

Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook16Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Lasa-mi o amintire :)