Suflet de pisică

Acum mai bine de cinci ani, am avut o pisică pe care o iubeam foarte mult. O chema Tina şi…era, pentru mine, un suflet special! A trebuit să o dăm şi, de atunci, nu mai ştiu nimic de ea. 

După ce am realizat că nu o voi mai vedea, am început să îmi doresc, din ce în ce mai mult, o pisică la fel ca ea…sau apropiată de ea, ca asemănare şi comportament. O pisică fetiţă, pe care să o numesc “Tina”. Ani de zile am avut această dorinţă. Ani de zile am avut poza cu Tina lipită pe biblioteca din camera mea.

Sursa poza: arvhiva proprie

Ani de zile, aceasta a fost una din cele mai arzătoare dorinţe ale mele: să am o pisică aşa cum a fost Tina…

Sursa poza: arvhiva proprie

Prietenul meu ştia că îmi doresc o pisică şi ştia că Tina a fost albă. Mi-a luat o pisică albă, superbă! “Pisa” – aşa i-am pus numele, am hotărât să stea la el. Era deja însărcinată. Nu după mult timp, ne-a făcut puiuti pe care i-a îngrijit şi i-a iubit. Anul acesta ne-a mai făcut o tură de pui. Şase la număr. Pui pe care…nu i-a mai dorit. Patru din ei au murit şi au rămas doi, unul alb şi unul negru. La nici o săptămână, am hotărât să îi iau la mine acasă şi să îi îngrijesc, ca să nu moară şi ei. 

Sursa poza: arvhiva proprie

Nu le dăduseră nici mcar ochişorii, atât de mici erau. În a doua zi de când i-am luat, le-au dat ochii şi…m-au văzut pe mine. De atunci mă consideră mama lor. Le-am dat lapte cu biberonul, le-am cumpărat o căsuţă specială pentru ei, le-am dat jucării şi le-am oferit multă, foarte multă dragoste! Soarta a făsut ca puiul negru (el a fost ultimul născut) să nu reziste. A murit. Nu vreau să îmi amintesc de acele clipe, vreau să vă povestesc frumosul din acestă experienţă!

După multă suferinţă, am reuşit să zâmbesc – mi-am dat seama că am reuşit să îi ofer micuţului negru câteva zile de viaţă…în plus. Ajunsese să se joace, să meargă, să toarcă fericit. 

Sursa poza: arvhiva proprie

Mi-am spus că, dacă măcar pisicuţa albă trăieşte, viaţa mea este binecuvântată! În sufletul meu, îmi doream să fie fetiţă…pentru că aveam, deja, numele pregătit: TINA! 🙂

Sursa poza: arvhiva proprie

Mi-am canalizat energia, pozitivul şi iubirea pentru micuţul sufleţel. Singurul rămas din cele şase…I-am cumpărat cea mai bună mâncare, lapte pentru pisici şi am dus-o la doctor. Îmi era frică să nu moară, pentru că avea foarte mulţi purici şi viermişori. Am riscat, rugând-o pe veterinara ei să o deparaziteze de mică. Putea muri. Însă, dacă o lăsam cu toţi acei purici, ar fi murit oricum. O minune a fcut ca ea să fie puternică şi să trăiască!

Sursa poza: arvhiva proprie

Uşor, uşor, Tina a crescut. Însă nu şi-a uitat frăţiorul. Ţin minte că, în primele zile după ce a murit, avea ochişorii înlăcrimaţi; parcă ar fi vrut să ne spună cât de dor îi este…(poza de mai sus este făcută în acea perioadă). I-am luat, atunci, o jucărie negră cu pete albe, care să semene cu pisoiaşul negru…de atunci, îmbrăţişează acea jucărie, o spală, doarme cu ea…însă, acum, nu mai are ochii înlăcrimaţi. A reuşit să meargă mai departe şi ea. 🙂

Sursa poza: arhiva proprie
Sursa poza: arhiva proprie

În ziua în care veterinara ei mi-a spus că este fetiţă, mi-am văzut visul îndeplinit! În sufletul meu juca aşa bucurie, că radiam, pur şi simplu! Când m-a întrebat ce nume îi pun, i-am spus fără să stau pe gânduri:TINA! Acum, ea îşi cunoaşte numele. Este sufletistă, curată, frumoasă, exact ca şi Tina. Este, însă, şi posesivă cu mine, aşa cum era şi Tina. Are ochii verzi, ca ea. Are pata aceea neagră pe cap, aproape aşa cum o avea Tina. Este plină de viaţă şi…este în zodia gemeni, la fel ca mine! Este minunea din viaţa mea şi o iubesc enorm de mult! 🙂

Sursa poza: arhiva proprie

Când ajung acasă, mă ia în braţe, punându-şi lăbuţele în jurul gâtului meu şi mă strânge, parcă spunându-mi cât de mult i-am lipsit. Mă pupă şi toarce atât de frumos şi de puternic, încât nu ştiu de unde vine atâta iubire. 

Dacă plec în altă cameră şi o las singură, începe să plângă, până când mă întorc. Atunci când sunt supărată, vine, lângă mine, toarce şi mă mângâie, cu lăbuţa, pe faţă. Are grijă să nu mă zgârie! (Aşa făcea şi Tina)

Sursa poza: arhiva proprie

Se bucură ca un copil atunci când îi aduc o jucărie nouă şi, după ce mănâncă, vine să mă pupe. 🙂

Atunci când mă uit la un film sau la o emisiune, Tina se uită cu mine…şi este aşa de atentă să nu îmi vine să cred! :))

Sursa poza: arhiva proprie

Tina este minunea de din viaţa mea – una din minunile ce m-au lăsat fără suflare de…fericire!

Este sufleţelul ce mă aşteaptă, acasă, cu atât de multă iubire, încât mă reîncarc, pozitiv, pentru încă o săptămână.

Este sufletul ce a venit, în viaţa mea, ca un înger ce era menit să îmi mai îndeplinească o dorinţă ce îmi ardea, de mult timp, în suflet…

Iată cum încă o dorinţă a devenit realitate. Prin simplul fapt că am avut, atâţia ani, poza cu Tina pe biblioteca din camera mea; prin simplul fapt să mi-am dorit atât de mult să am o pisică aşa…cum era ea…iată că universul a înţeles ce îmi doresc şi a acţionat. DA! DORINŢELE POT DEVENI REALITATE! Poate că nu în câteva zile sau în câteva luni…la mine a durat mai mult de cinci ani…însa NU MI-AM PIERDUT SPERANŢA NICIODATĂ!

Sursa poza: arhiva proprie. Tina junior – pisicuta din prezent 🙂
Sursa poza: arhiva proprie. Tina – pisica de acum 5 ani


Articolul aparţine:
Adelina Anca F.
Furtuna De Emotii

Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Lasa-mi o amintire :)