Ploaie de amintiri

Sursa poza: Google Images

Azi…mi-a plouat în suflet. Mi-au plouat cuvinte. Cuvinte nespuse, care încă aşteaptă să evadeze. Cuvinte spuse ce, o dată rostite, au format răni…

În suflet mi-a fost furtună. A tunat, a fulgerat şi a plouat cu trăiri. Sentimente. Amintiri. Amintiri  grele, ce încă mă macină. Amintiri pe care mi-aş dori să le uit, să le dau ploii, vântului, furtunii! Amintiri pe care le vreau departe de mine!

Am încercat să mă apăr de ploaia rece de aminitiri, cu o umbrelă croită din speranţe, din optimism, din zâmbete false…am zâmbit. Dar nu era zâmbetul meu. Am râs. Dar, de fapt, râsul nu s-a dovedit a fi decât o simplă mască a durerii!

Umbrela, din păcate, nu a rezistat furtunii. S-a rupt. Iar eu…am ales să fug. Să plec. Să mă plimb. Să evadez, pur şi simplu, în altă lume…dar până şi în acea lume ploua! Ca să vezi, ironia sorţii: am vrut să evadez din propria-mi lume, pentru a scăpa de ploaie…şi am ajuns într-o lume în care picăturile de ploaie îşi lăsau destinul în mâinile vântului…ploaia de aici, însă, mă liniştea. Îmi readucea zâmbetul pe buze. Îmi cânta. Îmi povestea. Era lângă mine, parcă încălzindu-mi sufletul pustiit de furtună. Mă liniştea…

Sursa poza: Google Images

Auzeam, de nicăieri, cântând: 
“Lasă ploaia să cadă şi să îmi trezească visele, las-o să îmi spele sufletul, pentru că vreau să simt tunetele. Vreau să ţip, lasă ploaia să cadă…!”
Auzeam cântecul, rugămintea, însă nu ştiam de unde vine…oare doar eu o auzeam? Am ascultat mai atentă. Şi…“parcă ceva din mine ar striga, ar cânta…eu, oare, spun cuvintele astea?”
Dintr-o dată, văd cum o picătură din ploaie vine lângă urechea mea şi îmi şopteşte: “vin să îţi curăţ sufletul…acum vin!”.

Sursa poza: Google Images

Am zâmbit…mii şi mii de picături din ploaie au dansat în jurul meu. Mă fascina dansul lor…îmi plăceau enorm de mult unduirile pe care picăturile ploii le făceau în ritmurile date, cu precizie, de către vânt…vântul părea a fi “dirijorul” fiecărui strop de ploaie. Vântul părea a fi muzica ce ajută stropii de ploaie să danseze în cel mai frumos spectacol de balet…

Fără să îmi dau seama, ploaia m-a luat în centrul spectacolului de balet şi dansam…eram fericită; simţeam cum zâmbetul pur mi se aşterne pe faţă, cum fiecare strop din ploaie îmi curăţa sufletul şi îmi lăsa o caldura placuta in tot corpul.

Am dansat, în paşi de balet, pe scena vântului ce m-a readus în lumea mea…
M-am trezit. Înapoi. În camera mea. Însă eu…eram alt om. Eram fericită, linistită, mă simţeam alintată şi iubită. 
Acum zâmbesc…şi este un zâmbet sicner! 🙂

Adelina Anca F.
Furtuna De Emotii

Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
18Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Lasa-mi o amintire :)