Pareri de rau

Îmi pare rău că oamenii cu sufletul curat au devenit o raritate!
Îmi pare rău că există oameni care au mult mai mult decât au nevoie şi sunt oameni care nu au nici măcar un pahar cu apă şi o coajă de pâine.

Îmi pare rău că există oameni care blesteamă, care înjunghie suflete şi corpuri, care folosesc cuvintele drept spini aruncaţi către omul din faţa lor. Sufletul înjunghiat doare mai tare decât orice rană a corpului! Cuvintele jignitoare, aruncate către orice suflet, devin din ce în ce mai grele, lovesc atât corpul, cât şi sufletul, lasă răni adânci, care nu mai trec…rănile sufletului se cicatrizează, dar nu mai trec niciodată! Sufletul este ca o foaie de hârtie albă, imaculată: dacă cineva o mototoleşte, o mâzgăleşte, îşi bate joc de ea, acea foaie nu va mai fi niciodată ca înainte! Chiar dacă persoana care a mototolit-o, încearcă să o netezească, foaia va rămâne, pentru totdeauna, cu urme, cu răni cicatrizate, cu murdărie…

Sursa poza: arhiva proprie

Îmi pare rău că oamenii nu mai ştiu ce înseamnă limitare, că trăiesc pentru a mânca, pentru a colecţiona averi, suflete, corpuri…

Îmi pare rău că oamenii au uitat de natură, de flori, de pomi, de iarbă, de animale…au uitat că, datorită lor, noi, oamenii, existăm! Au uitat că, fără natură, fără oxigen, fără apă, toate averile adunate ar deveni nule, pentru că nu am putea trăi…!

Sursa poza: arhiva proprie

Îmi pare rău pentru că am ajuns să trecem, nepăsători, peste frumuseţea lucrurilor simple…foşnetul frunzelor, ciripitul păsărilor, copiii şi puii ce se nasc, cerul albastru, norii ce iau formele pe care noi ni le dorim; florile ce îşi deschid sufletul naturii, muzica clasică, muzica uşoară, ce are darul de a ne încălzi sufletele; dragostea pură, pentru oameni, pentru animale, pentru plante; soarele ce răsare, în fiecare dimineaţă, dăruindu-ne încă o zi din viaţă, luna ce ne îndeamnă să ne odihnim, ce ne spune poveşti, alături de stele, de luceafăr; ploaia ce ne curăţă chiar şi cel mai negru păcat al sufletului…toate acestea şi multe altele, fac parte din lucrurile simple, dar atât de frumoase, de valoroase şi de importante în viaţa fiecărui suflet!

Sursa poza: Google Images

Păcat că, deseori, uităm să admirăm şi să glorificăm natura, uităm să mulţumim cerului pentru tot ceea ce ne colorează şi ne înfrumuseţează viaţa…

Îmi pare rău că noi, oamenii, suntem “setaţi” de către mai-marii ce ne conduc, de către mass-media, de către societate, să discriminăm, să cumpărăm din ce în ce mai multă mâncare, din ce în ce mai multe inutilităţi, să ne dorim mai mult…şi mai mult, singurul nostru ţel fiind, parcă, să urcăm pe sraca socială o treaptă…şi încă o treaptă…şi încă una…şi încă două… 

Sursa poza: Google Images

Îmi pare rău că preferăm mall-ul în locul parcului, preferăm “prietenia” calculatorului şi a televizorului, în locul oricărui om, preferăm banii în locul fericirii, preferăm să ne batem joc, în loc să purtăm de grijă, preferăm să alungăm iubirea, atunci când apar problemele…

Îmi pare rău că alegem să ascultăm muzică ce instigă la cruzime, la răutate, la bătaie şi nici măcar nu ne dăm seama. În adolescenţă, aveam o perioadă în care ascultam doar muzică rock si hip-hop. Mă îmbrăcam în negru, aveam insigne cu diavoli, iad, cap de mort…aveam unghiile negre şi…mai aveam ceva, ce căpătasem inconştient: aveam o stare generală negativă, eram pesimistă, înjuram foarte mult, ţipam, urlam, eram gata de ceartă oricând, eram supărată pe orice…în timp, mi-am dat seama că aceste genuri de muzică îmi fac rău, îmi induc această stare de nervi, de negativ…Imediat ce am realizat cauza pentru tot ceea ce devenise viaţa mea, am schimbat muzica.

Am schimbat rock-ul şi hip-hop-ul cu muzică uşoară, muzică clasică, folk…şi am realizat că acesta este pansamentul de care avea nevoie sufletul meu…cu fiecare zi ce trecea, viaţa mea devenea din ce în ce mai frumoasă…am devenit mai calmă, mai caldă, am început să port culori deschise, am început să zâmbesc şi să nu mai caut ceartă…

Sursa poza: Google Images

Îmi pare rău că religia, bisericile şi preoţii capătă din ce în ce mai multă putere…preoţii au ajuns să ne manipuleze, fără ca noi să ne dăm, măcar, seama…preoţii şi religia ne învaţă că familia trebuie să fie patriarhală, că femeia trebuie să aibă grijă de bărbat…îmi pare rău să văd femei care, încă, acceptă această gândire…mă doare sufletul când văd bătrâni (atât femei, cât şi bărbaţi), care nu au putere să iasă nici măcar până în faţa blocului, însă merg la biserică, îngenunchiază în faţa preotului, se căiesc, îi pupă mâna şi îl elogiază. Îmi pare rău că, pentru biserici, se găsesc mereu bani, însă pentru azile de bătrâni, cămine pentru copii şi adăposturi pentru animale nu sunt bani niciodată!

Îmi pare rău de oamenii care şi-au închis sufletul, mintea şi ochii. Societatea, religia, răutatea au câştigat…însă mai sunt câţiva oameni care nu au putut fi manipulaţi! Mai sunt câţiva oameni care au acea credinţă pură, neatinsă de rău, de minciuni, de bani…acea credinţă care se citeşte în ochi, pe buze, pe chip…acea credinţă care te îndeamnă să te rogi cerului, să faci ceva bun pentru orice suflet, să RESPECŢI, să IUBEŞTI, să vezi frumosul din jurul tău, să nu fii egoist/ă, să nu baţi, să nu pretinzi nimic mai mult decât ceea ce ţi se cuvine…mai sunt, încă, astfel de oameni…este timpul să ÎNVĂŢĂM DE LA OAMENII CARE NU AU PUTUT FI MANIPULAŢI! Este timpul să ne redeschidem sufletul, mintea şi ochii…!

Sursa poza: Google Images


 © Adelina Anca F.
© Furtuna De Emotii

Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
22Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *