Cufărul cu amintiri – săptămâna 12

Joi, 3 iulie:

Sursa poza: arhiva proprie

După ce am petrecut câteva zile în căutarea perechii perfecte pentru părul meu, iată că am găsit…acest şaten caşmir de care m-am îndrăgostit pe loc! A fost dragoste la prima vedere şi…ne-am şi căsătorit! :)) Cum am cumpărat vopseaua, i-am şi făcut cunoştinţă cu părul meu şi aşa…a început o nouă şi puternică (sper) poveste de dragoste! :))

Vineri, 4 iulie:

Azi am avut ceva treabă pe la gară şi m-a apucat puţin nostalgia…îmi place tare mult senzaţia ce mă cuprinde ori de cate ori ajung la gară…devin nostalgică, liniştită, fericită şi relaxată…o dată ce păşesc în gară, simt că sunt în altă lume…o lume în care dorinţele mă pot purta, pe aripi de vânt (sau de tren…) oriunde îmi doresc. O lume în care gândurile mele pot pleca, înainte de a pleca trenul…pot pleca liniştite, ştiind că voi ajunge, şi eu, lângă ele…o lume ce mă ademeneşte prin simplitatea ei atât de…complicată. 

O lume…lumea trenurilor. Un loc…locul în care trenurile se odihnesc, pentru a pleca, încrezătoare, spre noi destinaţii. 

Îmi place ca, atunci când ajung la gară, să privesc oamenii…să îi observ. Şi observ…reacţii, zâmbete, lacrimi de fericire ce se întâlnesc cu lacrimi de tristeţe sau de melancolie. Îmbrăţişări sincere, calde…îmbrăţişări cum doar aici pot să văd. Cuvinte…da…observ cuvinte ce zboară…cuvinte spuse din suflet. Cuvinte de încurajare, de iubire, de prietenie. Cuvinte…

Atunci când spun “gară”, un singur cuvânt îmi revine în minte…”emoţii”…da! Gara e plină de emoţii. Pozitive. Simple. Sincere. Venite din suflet. Emoţii fără mască. 

Gară. Oameni. Cu măşti. Sau fără măşti. Zâmbete ce dansează cu lacrimi. Îmbrăţişări ce îmbată sufletul. Fericire. Tristeţe. Melancolie. Surâsuri. Apus. Răsărit. Iubire. Emoţie. Suflet. Trăiri. Sărut. Speranţe…

Sursa poza: arhiva proprie

Sâmbătă, 5 iulie:

Vară. Frumos. Culoare. Natural. Învăluire de mirsuri. Mirosuri ce te duc într-o lume de vis. LAVANDĂ. Pur şi simplu, o ador! 

Acum câteva săptămâni am văzut, la metrou, o doamnă care vindea lavandă. Nu am cumpărat, deşi îmi doream. Mi s-a părut mult prea scump buchetul de lavandă, însă am stat, câteva zile, numai cu gândul la el…după cele câteva zile, mergând cu metroul, am revăzut-o pe acea doamnă şi, fără să stau pe gânduri, mi-am cumpărat buchetul mult dorit! Recunosc că nu m-am mai gândit la preţ, ci m-am lăsat purtată de fericirea ce mă învăluia alături de mult dorita lavandă pe care tocmai o cumpărasem… 🙂

Ador lavanda pentru mirosul ce îl învăluie în încăpere. Este minunat, este…magic. O ador pentru culoarea superbă, pentru frumuseţea ei şi pentru floricele parcă rupte dintr-un basm.

Mă visez stând într-un câmp cu lavandă…

Sursa poza: arhiva proprie


Duminică, 6 iulie:

Sursa poza: arhiva proprie

Duminică am ajuns la finuţii mei după mult timp în care nu i-am văzut. Deşi am crezut să îmi va fi destul de greu să merg acolo (din punct de vedere psihic şi sufletesc), recunosc că a fost una dintre cele mai frumoase vizite! Am dormit, câteva ore, cu finuţa în braţe, am ascultat-o spunându-mi poezii şi spunându-mi că mă iubeşte. A fost cea mai frumoasă…declaraţie de dragoste! 🙂

Este minunat să ştii că, undeva în lume, sunt nişte copii (chiar dacă nu sunt ai tăi) care te primesc, oricând, cu braţele deschise, care îţi zâmbesc sincer, se bucură să te vadă, te îmbrăţişează cu toată puterea lor şi care, atunci când trebuie să pleci departe de ei, te roagă să mai rămâi…

O zi petrecută cu finuţa mea este cea mai frumoasă zi!

Luni, 7 iulie:

Sursa poza: arhiva proprie

Pentru mine, o zi perfectă începe cu o dimineaţă plină de iubire şi de fericire, alături de copiii dragi mie…el este cel mai nou membru al familiei şi cel mai zâmbăreţ pitic. 🙂

Zâmbeşte atât de frumos, încât poate încălzi şi cel mai îngheţat suflet….!

Marţi, 8 iulie:

Sursa poza: arhiva proprie

Când am fost la finuţi, copiii mi-au adus o vrăbiuţă care nu mai putea zbura şi m-au rugat să am grijă de ea. 

Mi-a plăcut gestul lor şi mi-a făcut ziua mult mai fericită! 
Cu ajutorul copiilor, am observat că vrăbuiţa era doar speriată. Am ţinut-o în casa până când şi-a revenit, apoi a reuşit să zboare. 

Sunt amintiri care rămân în sufletul nostru pentru totudeauna. Amintiri ce ne încălzesc sufletul ori de câte ori viaţa ni-l răceşte. Amintiri ce ne alină, ne mângâie şi ne aduc o văpaie de speranţă. Amintiri ce strălucesc în sufletul nostru, umbrind tot ceea ce ne face rău. Această amintire este una din amintirile ce nu îmi vor părăsi sufletul nicicând…

Miercuri, 9 iulie:

Sursa poza: arhiva proprie

Azi am fost la mama şi, ca întotdeauna, căţeluşii m-au primit cu o bucurie de neegalat…cu o bucurie ce numai animalele ne-o pot arăta.

Piki s-a tuns şi am bservat că era tare mândră de noua ei înfăţişare…a ţinut neapărat să facă tumbe pe lângă mine (ceea ce înainte nu făcea), pentru a-mi arăta că ea are…ceva nou. :))

Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Lasa-mi o amintire :)