Îmbrăţişare

Ştii, îmi e dor! Dor de ceea ce atunci era normal. Îmi vreau prietenii aroape, din nou. Te vreau pe tine, dragul meu, alături. Vreau ca animalele iubite să mă aştepte, seara, acasă. Cu ochiişorii sclipitori. Cu fericire. Cu joacă. Cu iubire.
Îmi e dor de momente. De amintiri. De mângâieri.
Închid ochii. Mă îmbrăţişez. „Dacă nu eu, atunci cine îmi poate alina acest dor?”
Dorul de îmbrăţişare doare. Doare mai ales când ştii că eşti departe de cei dragi. Doare şi atât. Apoi trece. Sau…te păcăleşti doar că a trecut?!

Sursa poza: Google Images

Timpul trece. In sufletul tău, dorul a săpat o rană adâncă. Simţi că undeva acolo, înăuntrul tău, ceva nu este în regulă. Dar ce?! Nu mai ştii…
…Ai doar o stare ciudată. Nu îţi găseşti locul. Te îmbraci. Pleci, neştiind unde; unde te duc paşii. Nici măcar nu te mai îmbrăţişezi. Ai şi uitat. Sau…poate că nu?

Mergi pe stradă, cu ochii goi. Goliţi de dor. Secaţi de lacrimi. Mai poţi să plângi? Nu, şi lacrimile s-au ascuns.
Intrii într-un magazin. De jucării. Ah, ochii încep să sclipească. Sufletul, încet, încet, vibrează. Te îndrepţi către un căţeluş de pluş. Îţi place. Nu ştii ce, dar ceva te atrage la el. Îl cumperi, fără să stai pe gânduri. Îl pui în plasă şi pleci…spre casă.
Obosită, te trânteşti în pat. Vrei să dormi. Să uiţi de tot. Să plângi. Oh, te uiţi la tavan. Nu poţi face nimic din ce ai fi vrut. Nu dormi. Nu uiţi. Nu plângi. Pur şi simplu, nu poţi. Gânduri se derulează în faţa ta. Te ameţesc mai ceva decât Jack Daniel’s. Eşti deja beată cu…propriile tale amintiri. Încerci să te ridici din pat. Ameţeşti.

Sursa poza: Google Images

Îţi aminteşti de căţeluşul de pluş pe care l-ai cumpărat azi. Parcă teleghidată, îl scoţi din plasă şi…îl îmbrăţişezi. Închizi ochii. Căldură…o căldură plăcută te înconjoară. Sufletul…parcă nu mai e gol. Deodată, ştii: aveai nevoie de o îmbrăţişare. Aveai nevoie de pisicuţa ta dulce, pe care ai crescut-o de la o săptămână. De căţeluşul tău care te aştepta, seara, cu atâta fericire în ochi.

Sursa poza: arhiva proprie

Acum îţi aminteşti totul…totul! Strângi tare, în braţe, căţeluşul. Plângi. Aveai nevoie de asta. Acum pui totul cap la cap. Nu întâmplător ai intrat în acel magazin. Iar căţeluşul…a apărut, în viaţa ta, ca o binecuvântare.
„Cum poate, oare, un căţeluş de pluş să îmi aducă atâta fericire?” – te întrebi şi îl priveşti. Pare atât de viu…atunci când îl îmbrăţişezi parcă simţi cum îi bate inimioara. Este ireal de…real!
Îl strţngi în braţe. Plângi. Şiroaie de lacrimi se revarsă lăsând, în sufletul tău, curcubeu. Pace. Frumos. Dorinţe îndeplinite.

Sirsa poza: Google Images

Magazinul de la care ai cumpărat căţeluşul este sponsorizat de comunitate. Oamenii din oraş donează jucării pe care magazinul le vinde foarte ieftin. Te gândeşti că acest căţeluş a fost păstrat cu multă iubire. Pentru că simţi. Atunci când îl îmbrăţişezi, simţi iubire. Mâini ce mângâie. Alinare sufletească. Zâmbete. Energie pozitivă.
Îţi dai seama, atunci, câtă nevoie are sufletul de îmbrăţişări. De iubire. De căldură.

Învaţă să îţi asculţi sufletul. Ai încredere în hotărârile de moment. Dacă te simţi confortabil cu acea hotărâre, urmeaz-o. În acele momente, sufletul îţi şopteşte…te îndeamnă pas cu pas.

Dacă înţelegi că în sufletul stău stă o oază de putere, atunci…orice dorinţă îţi devine realitate.

Sursa poza: Google Images

Adelina Anca F.
Furtuna De Emotii

Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
10Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Lasa-mi o amintire :)