Petrecere în stil…SuperBlog!

Nici nu ştiu când a zburat timpul! Parcă mai ieri era 1 martie şi mă înscriam la Spring SuperBlog! Aveam speranţe, idei, răbdare. Însă mai aveam ceva: o maaaaare lipsă de timp! Colac peste pupăză, mai aveam şi o mare nesiguranţă. Nu ştiam dacă vreau, sau nu, să particip. Nu ştiam dacă, de data aceasta, voi face faţă termenelor limită. Am hotărât să încerc, fie ce-o fi! Iată că, inevitabil, au venit şi punctele de penalizare peste punctajul ce putea fi destul de bun. “Să-mi fie învăţătură de minte!” – mi-am spus şi am mers mai departe…

Poză editată de mine. 
Acum, la sfârşit de SuperBlog, îmi dau seama câtă muncă trebuie să depun pentru a putea fi printre primii. Pentru a putea câştiga competiţia. Până acum am făcut doar…cercetare. 

Pentru că îmi doresc foarte mult să câştig, cândva, SuperBlog-ul, am ales să citesc articolele cu care au participat câştigătorii deveniţi parteneri SuperBlog. Ce am descoperit? Simplu: în primul rând, au avut idei cu totul noi! Au scris cu pasiune, au pus mult suflet în articole şi…au transformat advertorialul în poveste! Însă, mai important decât orice: nu au avut pelanalizări! 
Sursă poză: www.super-blog.eu
Primul blogger care a câştigat SuperBlog-ul, este Darius Jula, iar cea care a câştigat trofeul SuperBlog din ediţia trecută, este Cristina LincuNu pot decât să îi felicit pe cei nouă bloggeri care au devenit parteneri SuperBlog! Îi felicit, din toată inima, pentru răbdare, pentru seriozitate, pentru creativitate şi pentru perseverenţă! 

Ei, bloggerii parteneri, şi-au câştigat, pe drept, acest loc în blogosferă! Au muncit mult, au creat, în fiecare zi, sentimente prin cuvinte scrise, au atins suflete, au readus o stare de bine fiecărui om ce le-a citit creaţiile şi au câştigat inima juriului!

Ei şi-au făcut treaba! Şi consider că ar trebui să le fie recunoscută munca, printr-o zi doar a lor. Este timpul să petrecem, în fiecare an, de Ziua Partenerului SuperBlog!
Sursă poză: Google Images. Textul este adăugat de mine.
Mi-ar plăcea ca Ziua Partenerului SuperBlog să fie sărbătorită, în fiecare an, pe data de 3 aprilie. De ce aprilie? Simplu: aprilie înseamnă, pentru mine, primăvară. Revenire la viaţă. Creativitate. Pentru că, acum, natura ne umple sufletele cu tabloul primăvăratic ce îl pictează. Aşa cum Partenerii SuperBlog umplu sufletele oamenilor prin cuvinte ce creionează poveşti, aşa şi primăvavara ne umple sufletele prin flori. Căldură. Ghiocei. Culori vesele. Acum, primăvara, creativitatea prinde viaţă! Şi ce lună ar fi mai potrivită pentru sărbătorirea creativităţii decât primăvara?

De ce am ales data de 3? Pentru că, pentru mine, 3 este un număr norocos. Magic. Creativ! Aşadar, 3 aprilie – Ziua Partenerului SuperBlog!

Sursă poză: Google Images. Poză editată de mine.

În această zi de sărbătoare, Partenerii SuperBlog ar fi în centrul atenţiei…întregii blogosfere! Această zi va purta amprenta cuvintelor, a poveştilor, a creativităţii, a pasiunii cu care noi, bloggerii, scriem; va sta sub semnul distracţiei, al bunei dispoziţii, al glumelor, al lacrimilor de fericire, al febrei musculare la burtă de la…atâta râs! 
Merităm o zi a Partenerului SuperBlog. Pentru că noi, SuperBloggerii, ştim cum să ne distrăm! Şi ştim cum să legăm prietenii puternice, chiar dacă ne strângem din toate colţurile României. Şi ştim câtă muncă au depus partenerii pe care îi serbăm, pentru a ajunge aici!

În această zi, aşadar, vom asculta poveşti de la partenerii SuperBlog. Poveşti despre blogging, despre viaţă, despre cum cuvintele pot mângâia suflete. Poveşti de succes, din care avem ce învăţa. 

În această zi, vom învăţa cum să ne îmbunătăţim şi împrospătăm stilul de scris, cum să ne facem blogurile (mai) cunoscute, cum să ajungem la un…SuperNivel de blogging!

Ne vom cunoaşte, mai bine, între noi şi pe noi, prin ateliere şi jocuri creative. Ne vom distra şi vom petrece toată seara şi toată noaptea, aşa cum doar noi, (super)bloggerii, ştim!

Sursă poză: arhivă proprie
Îmi doresc ca toată blogosfera să afle de Ziua Partenerului SuperBlog! Pentru acest lucru, voi ruga toţi partenerii media care susţin SuperBlog, să scrie, câteva rânduri, despre minunata sărbătoare! Îi voi ruga să scrie despre ei, despre sărbătoarea lor, despre blogging. 

Mi-aş dori ca, înainte de Ziua Partenerului SuperBlog, să existe o reclamă la TVR2, să fie anunţat acest eveniment.  

Sursă poză: www.super-blog.eu

La această sărbătoare mi-aş dori să vină şi cei care nu sunt, încă, bloggeri. Mai ales tinerii, adolescenţii. Pentru că ei au nevoie, mai mult ca oricând, să se exprime, cumva. Nu făcând lucruri negative. Nu prin droguri, prin certuri, bătăi sau jigniri. Ci prin scris. Pentru că, atunci când scrii, scoţi răul din sufletul tău. Exprimi ceea ce nu poţi spune prin viu glas şi îţi ajuţi sufletul să se liniştească. Asta mi-aş dori să afle adolescenţii: că există şi alte căi prin care se pot descărca. Prin care se pot redescoperi şi pot deveni mai buni. Scrisul îi va ajuta, atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional. 


Pentru a afla şi tinerii care nu au, încă, un blog, de blogging, aş face un eveniment pe Facebook, în care să anunţ că, pa data de 3 aprilie 2015, vom sărbători Ziua Partenerului SuperBlog şi, implicit, blogging-ul, creativitatea, pasiunea de a scrie!

Sursă poză: www.super-blog.eu

  • Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015
http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *