Relaţii interzise

Şi de câte ori nu ai visat la o relaţie “interzisă”? De câte ori nu ţi-ai dorit să fii, chiar şi pentru câteva zile, a treia persoana? De câte ori nu ţi-ai dorit doar să fii langă cineva, dar fără obligaţii, fără iubire, fără gelozii sau probleme? De câte ori nu ţi-ai dorit să fii lângă cineva care să îţi ofere, pentru câteva zile, doar zâmbete, atracţie şi plăcere fizică, linişte, atenţie?


De câte ori HORMONU’ A BĂTUT NEURONU’…sau, deşi a încercat, nu a reuşit? 

Recunosc că şi eu am avut astfel de dorinţe, însă au rămas doar…dorinţe. De câteva ori am trecut prin acest test, prin dorinţa de a deveni, măcar şi pentru câteva clipe, amanta unui om pe care îl admiram mult. De atât de multe ori mi s-a dat ocazia ca această dorinţă să mi se îndeplinească. Dar nu! Am spus clar şi răspicat, repetându-mi atât mie, cât şi lui…NU! 
NU…pentru că ştiu ce înseamnă să apară, într-o relaţie, “a treia persoană” si nu este, deloc, plăcut! 


Sursă poză: Google Images
Aş îndrăzni să spun că, în mod ideal, ar trebui ca NEURONU’ SA BATĂ HORMONU’…sau, măcar, ar trebui să încercăm…

Atunci când viaţa îţi dă astfel de teste, încearcă să gândeşti cu mintea, nu cu inima! Fii empatic/ă! Pune-te în locul persoanei înşelate…cum îţi este?

Mergi mai departe cu imaginaţia şi gândeşte-te că omul pe care l-ai iubit, ani întregi, din toată inima, te înşeală şi îţi întoarce, pur şi simplu, spatele. Nu îţi place, nu-i aşa? Fii sigur/ă că nimănui nu îi place! Şi nimeni nu merită să sufere, fiind înşelat/ă!

                 Sursă poză: Google Images

Până la urmă, dragostea este ca un joc de cărţi! Destinul îţi poate aduce o carte bună sau una…amăgitoare. De ceea ce îţi este scris, nu scapi. Şi, mai ales, de ceea ce îţi este frică! Am învăţat că nu există om care să nu fi fost înşelat şi care să nu fi înşelat măcar o dată în viaţă. Pentru că acesta este jocul: uneori câştigi, alteori pierzi. În dragoste, în viaţă, în profesie. Destinul ne dă jocuri peste jocuri. Jocuri deja gândite. Jocuri pe care chiar şi noi, în subconştient, ştim că le-am mai jucat, cândva. Jocuri pe care trebuie să le jucăm. Însă avem obligaţia să jucăm cât mai curat, folosind atât mintea, cât şi inima. Avem obligaţia să nu rănim, în jocul nostru, alţi oameni. Avem obligaţia să ne jucăm viaţa cu sufletul curat! 
© Adelina Anca F.
© Life&Soul

http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

One thought on “Relaţii interzise

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *