Secret Santa Handmade 2014 sau cum să faci un ADVNET CALENDAR HANDMADE

Anul acesta a fost un an special. Puţin ciudat. Schimbător. Cu suişuri şi coborâşuri. În anul acesta, am trăit destul de periculos. Nu m-am dat în carusel. M-am dat în montagne russe! Am avut momente în care am urcat periculos de sus, ca apoi…să cobor, cu viteză şi să mă trezesc, a nu ştiu câta oară, dărâmată de viaţă. Dar, de fiecare dată, m-am ridicat. Şi am reuşit să fac şi din acest an unul de neuitat!
Acum ceva timp, am aflat de Secret Santa Handmade 2014 pentu bloggeri. Ştiam că trebuie să fac un cadou handmade şi să îl dăruiesc. Şi, mai presus de asta, ştiam că nu am mai lucrat nimic handmade de mai bine de zece ani! Nu am stat, însă, pe gânduri şi am spus DA provocării!
Sursă poză: Grup Secret Santa Handmade
M-am gândit la ce cadou pot face, m-am hotărât, m-am apucat de treaba, ca apoi să mă răzgândesc (că de…doar sunt gemeni). Până la urmă, ochii mi-au sărit pe un advent calendar în formă de brăduţ şi am spus că acesta este cadoul ideal! De mult timp îmi doream să am un advent calendar. Însă nu am reuşit, nici acum, să îmi cumpăr. Sunt fericită, totuşi, că am reuşit să realizez chiar eu unul şi să îl dăruiesc. Am pus mult suflet în acest cadou. Dragoste. Speranţe. Zâmbete. Am învăţat că orice cadou, dacă e realizat cu suflet, va fi un cadou frumos!

Aşa arată brăduţul, în toată splendoarea lui:
Sursă poză: arhivă proprie

Cum l-am realizat? Pai…simplu! Am găsit, bineînţeles, un tutorial pe internet. Însă l-am îmbunătăţit, aşa cum mi s-a părut mai bine şi mai uşor.
Sursă poză: arhivă proprie
Pentru început, am cumpărat 24 de cutii de chibrituri mari şi super glue cât cuprinde.
Am separat cutiile în care sunt puse chibriturile de “capac”, iar chibriturile le-am aruncat. Acele cutii le vom folosi mai târziu. 
Am lipit, între ele, “capacele”, astfel:
  • primele două straturi de jos (trunchiul bradului): am lipit, pentru fiecare strat, 2 “capace”;
  • următoarele două straturi: am lipit, pentru fiecare strat, câte 4 “capace”, aşa cum reiese din poză;
  • următoarele două straturi: am lipit, pentru fiecare strat, câte 3 “capace”;
  • următoarele două straturi: am lipit, pentru fiecare strat, câte 2 “capace”;
  • următoarele două straturi: sunt formate din câte un “capac”.
Sursă poză: arhivă proprie
 Apoi, am cumpărat vreo 5 hârtii de împachetat cadouri, cu modele diferite.
Am împachetat, fiecare strat, în hârtie. Am lipit, cu lipici la tub, hârtie de straturi şi am presat puţin ca să se usuce bine. ATENŢIE: locurile în care trebuie să între cutiile pentru chibrituri, NU trebuiesc blocate! Starturile se împachetează pe verticală. Înainte de a tăia hârtia pentru a împacheta fiecare strat, fă câteva încercări, pentru a fi sigur/ă că hârtia tăiată se va potrivi cu stratul tău.

După ce am realizat fiecare strat, le-am aşezat unul peste altul şi le-am lipit. Ştiu că nu explic foare bine, însă prima poză, cea cu brăduţul finalizat, cred că îţi răspunde la întrebări. Dacă nu, eu sunt aici! 🙂

Sursă poză: arhivă proprie
 După această etapă, cam aşa trebuie să arate brăduţul. Sper ca această poză să îţi explice mai bine decât am făcut-o eu! 😀 🙂


 





Sursă poză: arhivă proprie

M-am ocupat, apoi (aşa cum “spune” şi poza de mai sus) să pregătesc cutiile de chibrituri…ce vor deveni, în scurt timp, “cămeruţele” pentru advent calendar. Am lipit hârtie de împachetat pe lăţimea cutiilor (faţă şi spate). Pentru a-mi fi mai uşor, am lipit (fiecare cutie pe rând), pe hârtia de împachetat,; apoi, după ce s-a lipit bine, am decupat-o. Am avut grijă să formez imagini întregi, aşa cum se vede în poza nr. 4 din poza mare de mai sus. 
Am numerptat, de la 1 la 24, cutiile (aşa cum se vede în poza nr. 5 din poza mare de mai sus). Am avut grijă să NU numerotez în ordine! După ce am numerotat, am lipit scotch pe lăţimea cămeruţelor, pentru a nu se strica ceva.

Ca un plus pentru a-ţi face camera mai frumoasă şi mai pregătită pentru sărbători, m-am gândit să îţi spun şi ţie: mi-au rămas bucăţi mici de hârtie de împachetat pe care le-am lipit, cu scotch, pe perete. Atmosfera din cameră se schimbă total şi este foarte frumoasă! 🙂

Sursă poză: arhivă proprie

La final, am pus, pe brad, o căculiţă de la un Moş Crăciun de jucărie. Am dezlipit-o am spălat-o bine, am călcat-o (pentru a se usca mai repede) şi am lipit-o, cu superglue, de brăduţul meu. Bineînţeles că tu poţi folosi şi altceva sau poţi lăsa brăduţul aşa. 🙂






Sursă poză: arhivă proprie

Brăduţul poate fi realizat cu sau fără mânere. Fiind gândit ca un cadou de Crăciun, am ales să fac mânere din plastilină, pe care să scriu CRĂCIUN FERICIT! Aşadar, am modelat plastilina sub formă de pătrat şi am avut grijă să nu fie grea, pentru a nu mă trezi cu bradul jos când o lipesc. Am sculptat, în fiecare pătrăţel de plastilină, câte o literă pentru a forma “CRĂCIUN FERICIT!”, apoi am dat cu lac de unghii de mai multe ori pe fiecare bucată de platilină atfel realizată. Am lăsat buăţile de plastilină peste noapte, pe balcon, pentru a se întări. A doua zi le-am lipit, aşa cum se vede în poza de mai sus.


La sfârşit, am pus câte un mic cadou în fiecare din cele 24 de “cămeruţe” ale bradului.
Acesta este tutorialul îmbunătăţit. Poţi găsi, pe internet, multe alte tutoriale despre cum să faci un advent calendar. Succes şi spor! 🙂


© Adelina Anca F.

© Life&Soul
http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

4 thoughts on “Secret Santa Handmade 2014 sau cum să faci un ADVNET CALENDAR HANDMADE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *