Cufărul cu amintiri – săptămâna 7

Joi, 29 mai:


De Înălţare, mi-am găsit un prieten de nădejde…:)) A prins viaţă şi oul care…nu a vrut să se lase mâncat. :))







Vineri, 30 mai:


Azi am avut grijă de floricelele primite de ziua mea. 
M-am bucurat să observ că au rezistat destul de mult şi că sunt, încă, frumoase şi bucuroase. 🙂
Florile simt dacă sunt sau nu iubite şi răspund la fel…
Sâmbătă, 31 mai:

Şi azi am continuat să am grijă de floricelele primite de ziua mea. Acestea s-au uscat frumos, aşa că am decis să le mai păstrez…arată foarte bine şi îmi înseninează clipele.
Am învăţat, de-a lungul timpului, că este important să ne înconjurăm cu lucrurile ce ne aduc zâmbete în suflet şi pe chip, linişte şi calm…
Am învăţat că este important să fim alături de oamenii dragi, atunci când trec prin momente dificile şi am învăţat că, atunci când trecem prin momnente grele, oamenii care ne aşteptăm să ne fie alături nu ne vor fi, iar oamenii care nu ne aşteptăm să ne fie alături, ne vor susţine întru totul.

Duminică, 1 iunie:
Chiar dacă am primit desenul mai demult, azi (de ziua copilului) realizez că este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la unul dintre copiii cei mai dragi mie. 
Cu toţii păstrăm, undeva în suflet, o comoară de nepreţuit – amintirea vie a copilăriei!
Atunci când simţi că viaţa devine prea grea, evadează în tărâmul magic al propriei tale copilării, tărâm pe care îl ai mereu cu tine, acolo…în sufletul tău!
Luni, 2 iunie: 
  
Azi am avut primul examen din sesiunea de vară. Deşi am avut o perioadă destul de grea, am resuşit să trec, cu bine, de acest prim examen şi…după ce l-am terminat, m-am răsfăţat, împreună cu colegele, cu o super cafea…în trei culori. 🙂

Marţi, 3 iunie:
Azi m-am bucurat de ploaie…m-a prins (fără umbrelă) şi…am mers, liniştită, mână-n mână cu ploaia…am primit-o, lângă mine, ca pe o veche prietenă, i-am zâmbit şi i-am permis să îmi şteargă amintirile grele, ce îmi îndurerau mult prea mult sufletul. I-am permis să îmi şoptească muzica ei, să îmi şteargă lacrimile şi să îmi cureţe sufletul de greu…

Atunci când plouă, observ cum oamenii se feresc de picăturile năstruşnice ale cerului. Intră în panică, ţipă, fug…de parcă ar cădea piatră, nu apă! 
Pe de o parte mă amuză situaţia însă, pe de altă parte…îmi este milă de aceşti oameni!
Realizez că sunt oameni care nu mai merg pe jos, nu se mai bucură de natură, de soare, de ploaie, de vânt…oare pentru ce mai trăiesc aceşti oameni? 
Am ajuns să trăim ca nişte roboţi, pentru că societatea vrea să ne transforme pe toţi…majoritatea oamenilor uită care sunt adevăratele valori omeneşti şi se lasă, mult prea uşor, transformaţi de către societate!
Am uitat să mai trăim! Am uitat să ne bucurăm, am uitat să observăm, să ascultăm, să comunicăm şi am uitat să fim OAMENI…nu mai suntem de mult timp oameni…suntem, pur şi simplu, roboţi…
Dacă mi-aş putea pune o dorinţă care să se realizeze, mi-aş dori, din tot sufletul, ca oamenii să reînveţe să fie OAMENI!
Miercuri, 4 iunie: 
 
 
Azi am găsit ştrumfiţa pierdută…printre floricele! :)) 
Chiar mă gândeam la ea zilele trecute, dar nu credeam ca o mai am. 
M-am bucurat ca un copil când am găsit-o şi i-am găsit un loc de cinste în camera mea…m-am înconjurat de înca un lucru ce îmi aduce fericirea…:)
 




http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Lasa-mi o amintire :)