Cultură, oameni, emoţii – într-un cuvânt, TEATRU!

Ori de câte ori merg la teatru, îmi place să mă bucur de fiecare moment. Îmi place să râd şi să plâng o dată cu actorii, îmi place să mă imaginez ca făcând parte din acea poveste, dar cel mai mult îmi ajung la suflet aplauzele de final, aplauze încărcate cu emoţii, cu fericire, cu energie, cu pasiune, cu veneraţie pentru actori. 
Îmi amintesc că, atunci când eram micuţă, adoram să îmi imaginez diverse scenarii, pe care  le puneam “în scenă” – scena fiind camera mea. Spectatorii erau păpuşile, pentru care realizam bilete de intrare în micuţul meu “teatru”. Actorii…deşi eu gândeam scenariul pentru doi actori, în “teatrul” meu jucam doar eu; eu, pentru două personaje. Şi îmi plăcea enorm! Îmi aduc aminte că repetam până când scena ieşea aşa cum îmi doream. La sfârştul fiecărei piese de teatru, îmi doream ca păpuşile să mă aplaude, îmi doream să fac reverenţe şi să primesc flori, felicitări şi aplauze zgomotoase…însă, de fiecare dată, ajungeam să mă aplaud doar eu. Acest joc al teatrului l-am jucat ani de zile, atunci când învăţam în şcoala generală…
Probabil că, de pe vremea când mă jucam de-a teatrul, mi-a rămas întipărită emoţia şi fericirea aplauzelor de la sfârşitul piesei. Mi-a rămas întipărită dorinţa neîndeplinită de a primi aplauze după ce îmi jucam propriul joc de teatru, aplauze pe care tot eu mi le dăruiam. Emoţia ce o resimt în momentul aplauzelor este atât de mare, încât ochii mi se umezesc imediat…De câte ori vine acest moment, mă gândesc, aplaudând, cât de împliniţi şi de fericiţi trebuie să se simtă actorii în astfel de momente. Mă gândesc la oamenii care nu obişnuiesc să meargă la teatru, deşi au timp şi dispun şi de banii necesari. Oare ei nu ştiu cât de mult pierd?

Sursă poză

Consider că a merge la teatru este extrem de important atât pentru dezvoltarea frumoasă a imaginaţiei copiilor, cât şi pentru adulţii ce îşi doresc să scape, pentru câteva ore, din stressul cotidian, reîcărcându-şi sufletul cu poveşti de viaţă noi, captivante, cu învăţături ce doar de la teatru le pot prelua, cu frumuseţea şi energia aplauzelor destinate tuturor celor care au contribuit la realizarea frumoasei piese.
Deşi mi-am dorit de mult timp să merg la Teatrul Evreiesc de Stat, soarta a făcut ca, până acum, să nu reuşesc să ajung.  Pentru a compensa faptul că nu am ajuns, am simţit nevoia să mă docmentez, aflând astfel că Teatrul Evreiesc ar fi trebuit să fie, la dorinţa celui care a deţinut terenul (doctorul Iuliu Barasch) pe care s-a construit clădirea, o clinică. Această dorinţă nu s-a materializat, construindu-se clădirea pentru a fi o casă de cultură. La începutul anului 1940, s-a înfiinţat Teatrul Evreiesc Bucureştean, unde se jucau atât piese de teatru (în sala de la parter), cât şi spectacole de revistă (în sala de la etajul I). În anul 1948 s-a înfiinţat Teatrul Evreiesc de Stat, luând forma pe care o ştim astăzi în urma renovării din 1954 – 1955. 

Sursă poză

Astfel, Teatrul Evreiesc de Stat, condus de către Maia Morgenstern, este singurul teatru al minorităţii de evrei din România.
Mi-am propus să ajung cât mai repede la Teatrul Evreiesc, pentru că îmi doresc foarte mult să o mai văd jucând pe Maia Morgenstern
Ori de câte ori am văzut-o pe Maia Morgenstern dând viaţă unui personaj sau ţinând discursuri, am fost vrăjită de farmecul ce îl emană, de simplitatea pe care, deseori, nu mi-o pot explica, de umorul sau de dramatismul ce îi sunt caracteristice. Fiecare zâmbet sau lacrimă, fiecare gest sau faptă, fiecare apariţie (fie că este discurs sau rol) a doamnei Maia Morgenstern ajung, la inima oricărui om ce o priveşte sau o ascultă.
Utiându-mă pe pagina de Facebook Teatrul Evreiesc de Stat, am aflat despre una dintre sărbătorile evreilor: Purim, sărbătoare ce “comemorează eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan-Babilonian antic după execuția lui Haman în 427 î.d.Hr.” (sursă citat). Am fost plăcut surprinsă atunci când am observat că Teatrul Evreiesc sărbătoreşte Purim printr-o comedie pe care îmi doresc să o văd, pentru a învăţa şi a înţelege mai multe despre această sărbătoare a evreilor: PURIMSPIL – O COMEDIE

Pe pagina de facebook Maia Morgenstern, am găsit un videoclip frumos şi interesant,  postat de Oana Monica Nae. În descrierea videoclipului, am citit câteva cuvinte ce mi-au rămas în minte şi în inimă: “Teatrul Evreiesc de Stat este o poveste. Frumoasă. O poveste care a ajuns la o pagină tristă. Dar paginile pot fi răsfoite, iar întâmplările fericite le putem găsi la tot pasul. Pentru a face parte din această poveste nu trebuie decât să mergem la teatru. (Oana Monica Nae).

Sursă poză

 Aceste cuvinte, reîntregite de minunatele citate şi de grăitoarele imagini din videolcipul “SOS Teatrul Evreiesc de Stat“, mi-au dat de gândit. 
Văzând că Teatrul Evreiesc este în paragină, am înţeles că oamenii nu merg, îndeajuns, la teatru. Cu tristeţe am conştientizat că nici eu nu merg destul de mult la teatru, deşi mi-aş dori să ajung. Pentru că la teatru mă simt altfel. Mă simt într-o altă lume.
Consider că teatrul, fie el evreiesc sau român, este foarte important pentru oamenii de toate vârstele. La teatru ne regăsim, învăţăm poveşti, întâlnim oameni pasionaţi, dăruim mulţumire şi admiraţie actorilor. La teatru, învăţăm că darurile venite din inimă, ca aplauzele, admiraţia, cuvintele frumoase, mângâierile, nu ne costă nimic, dar ne vor aduce, înmiit, alte daruri sufleteşti, de nepreţuit! La teatru, avem ocazia să învăţăm că darurile sufleteşti sunt cele mai frumoase!
William Shakespeare spunea frumos “întreaga lume este o scenă, iar toţi bărbaţii şi femeile – doar actori: au ieşirile şi intrările lor.“. “Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat“. Aşadar, pot spune că teatrul este însăşi viaţa! Oare unde pot oamenii să înţeleagă mai bine viaţa şi să îşi descopere greşelile, dacă nu la teatru?
Cunosc mulţi oameni care fac aceeşi greşeală ca şi mine: deşi susţin că adoră teatrul şi că vor să meargă mai des la piese de teatru ajung, totuşi, destul de rar. Oameni care invocă scuze precum lipsa timpului, a banilor sau oboseala. Aşa cum şi eu am conştientizat faptul că nu este de ajuns doar să îmi doresc ceva fără a ma zbate puţin pentru a-mi materialza dorinţa, aşa îmi doresc ca şi oamenii ce vor citi acest articol să conştientizeze acest lucru.
Cred cu tărie că, atâta timp cât teatrul va păstra actorii cu experienţă, actorii iubiţi de spectatoti şi va descopri noi talente, în care va investi răbdare, timp şi dedicaţie, numărul oamenilor dornici de a viziona piese de teatru va creşte din ce în ce mai mult. De asemenea, teatrul ar trebui să atragă spectatorii prin reclamă, prin evenimente, prin realizarea şi menţinerea unui nivel cât mai ridicat şi mai interactiv de comunicare cu oamenii, cu potenţialii spectatori.
Teatrul, îmi place să cred, va avea un viitor mult mai luminos şi mai maiestuos decât trecutul lui. Sunt convinsă că ne vom bucura de superbe piese de teatru şi de actori din ce în ce mai talentaţi şi mai iubiţi de public, mult timp de acum înainte!
Fiecare dintre noi trebuie să conştientizeze importanţa teatrului în viaţa noastră dar, mai ales, imactul teatrului asupra copiilor şi amprenta pe care, fiecare piesă de teatru, o lasă în mintea şi în sufletul copiilor, ajutându-i să se dezvolte atât din punct de verere artistic, cât şi din punct de vedere intelectual şi social. 

Sper să nu ajungem în momentul în care, din cauza nepăsării noastre, vom conştientiza importanţa teatrului în lumea noastră atunci când va fi prea târziu! Însă, cum niciodată nu este “prea târziu”, poate că, de abia atunci, teatrul va cunoaşte o nouă epocă, epoca înfloririi şi a gloriei lui!
 

Sursă poză
Sursă poză
  • Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2014.

© Adelina Anca F.       
© Life&Soul   
http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
6Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *