Simple aparenţe

Am realizat textul pornind de la ideea videoclipului de mai jos.
Ar fi ideal sa priviţi videoclipul, să vă însuşiţi o importantă lecţie de viaţă, ca apoi să citiţi textul scris de mine.
https://www.facebook.com/photo.php?v=537793266303146

Rareori, atunci când admirăm un om, atunci când îl invidiem, când ne dorim din tot sufletul să fim ca el, ne întebăm dacă acel om chiar este fericit…rareori reuşim să trecem peste aparenţe, pentru a privi în sufletul acelui om. 
Oare cum putem fi păcăliţi de nişte simple aparenţe? Oare de ce nu reuşim să trecem peste bariera fizică, de ce nu reuşim să trecem peste măştile de fericire, de bogăţie, de putere, de răutate, de supremaţie, de perfecţiune, pe care oamenii deseori le folosesc, pentru a-şi ascunde sufletul firav, bolnav, pustiit, întristat, singur şi rece? Oare noi, ca oameni, nu ne putem da seama că ceea ce un om pare a fi la exterior, este doar o barieră, o mască ce nu face altceva decât să ţină oamenii la distanţă?
Fiecare dintre noi a trăit, la un moment dat, o experienţă ce i-a zdrunciat sufletul, l-a lovit, i-a smuls speranţele, amintirile frumoase, fericirea, căldura şi lumina…fiecare dintre noi am rămas, la un moment dat, cu sufletul însângerat, pustiit, plin de amintiri neplăcute, trist, rece şi întunecat. Iar în acel moment, fiecare dintre noi am ales să ne construim o barieră care să ţină oamenii la distanţă de propriul suflet. Am ales să ne punem măşti ce ne arată lumii ca fiind fericiţi, bogaţi, puternici, răi, de neânduplecat, inabordabili, perfecţi…
Cred cu tărie că oamenii care folsoesc aceste măşti vor doar să îşi protejeze sufletul. Însă, înăuntrul lor se dă o luptă din ce în ce mai dureroasă: sufletul este trist, însă aceşti oameni se arată lumii ca fiind fericiţi; sufletul este pustiit, gol, sărac, însă aceşti oameni se arată lumii ca fiind bogaţi; sufletul este slab, fără puteri,însă aceşti oameni se arată lumii ca fiind puternici; sufletul este bun, ştie că nu ar putea să facă sau să creadă ceva rău, însă aceşti oameni se arată lumii ca fiind răi, de neânduplecat; sufletul vrea să socializeze, că cunoască alte suflete, însă aceşti oameni se arată lumii ca fiind inabordabili sau, din contră, sufletul simte nevoia să fie lăsat, o vreme, singur, însă aceşti oameni se arată lumii ca fiind sociabili.
Sufletul vrea o pauză de la a mai alerga prin viaţă. Vrea ca omul ce îi este casă să se oprească şi să îl mai hrănească, din când în când, cu poezie, cântec, lectură, dans, zâmbete pure, oameni dragi, dragoste, inocenţă…însă deseori oamenii uită de propriul suflet, pentru a alerga după averi, faimă, bogăţie.
Am observat că noi, oamenii, suntem într-o continuă cursă unii cu alţii şi a ajuns să ni se pară ceva normal. Suntem învăţaţi, încă de mici, să luptăm ca să obţinem din ce în ce mai mult, să învăţăm fără oprire, să ne dorim din ce în ce mai mulţi bani şi mai multă putere, să nu rămânem mai prejos decât alţii. 
Cred cu tărie că acesta nu este un punct bun de plecare pe cărarea vieţii pentru nici un copil. Crec cu tărie că adulţii greşesc enorm atunci când îşi educă proprii copii, atunci când îi învaţă ce este “bine” şi ce este “rău”. Copilul trebuie, într-adevăr să înveţe cum să deosebească “binele” de “rău”, însă, de cele mai multe ori, părinţii greşesc încă de la început. 
Copiii pornesc în viaţă, din cauza adulţilor, cu idei preconcepute, greşite, cu dorinţa de a fi din ce în ce mai buni, cei mai buni, cu ideea bine întipărită că viaţa este o cursă cu obstacole, de care ei, ca indivizi, trebuie să treacă, prin orice mijloace. Şi ne mai mirăm că, din aceşti copii, se “nasc” adulţii zilelor noastre…
Este normal, omenesc şi natural să admirăm oamenii, NU să îi invidiem. 
Este normal să ne dorim să evoluăm atât personal, cât şi spiritual, NU să ne dorim să obţinem ce are celălalt, doar pentru a nu fi mai “prejos” decât acel om. 
Este normal, de exemplu, ca atunci când vedem un om mai bogat decât noi să nu ne dorim să ajungem ca el, ci să ne dorim să ne împrietenim cu el, să îi aflăm povestea din spatele bogăţiei, să îi cunoaştem sufletul din spetele corpului. Te-ai întrebat vreodată, în situaţii asemănătoare, că acel om, pe care tu îl vezi mai bogat, mai fericit şi mai frumos decât tine, vrea cu toată fiinţa lui, să fie ca tine?
După această incursiune suflet-om, revin şi mă întreb: oare cum putem fi păcăliţi de nişte simple aparenţe?
 


© Adelina Anca F.
© Life&Soul
     




http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

3 thoughts on “Simple aparenţe

  • January 25, 2014 at 8:06 am
    Permalink

    Cand eram mic imi ajutat mama in bucatarie si intr-o zi, cand curatam cartofi impreuna, imi spuse:
    "Vezi cartoful acesta? Ce frumos arata si ce coaja frumoasa are? Priveste-l acum dupa ce ii dam coaja la o parte. Vezi cat de negru este in interior si mancat de viermi. Asa este si omul. La exterior este frumos dar in interior…"
    De atunci am invatat sa trec peste aspectul fizic al oamenilor si sa privesc in inima lor.
    Faptul ca esti bogat, ai trupul sculptat la sala sau esti frumos nu inseamna ca in interior esti sanatos sau ca ai sufletul curat. Bogatia, de cele mai multe ori, se castiga prin munca necinstista, deci prin vanzarea sufletului. Trupul sculptat inseamna multe ore de antrenament ceea ce duce la un efort mai mare ce se poate observa in timp. Frumusetea costa…
    Trebuie sa ne multumim cu ceea ce avem si sa nu jinduim la bogatiile altora. Dupa cum gandeau si hutulii:
    "Asa-s oamenii, se gandi baba. Au de toate, le merge bine, dar cu cat sunt mai avuti, cu atat cred ca au prea putin si se straduiesc prin orice tertipuri sa mai aduce ceva. Isi pustiesc sufletele de dorul banului. Abia la batranete daca pricep ca pot trai foarte bine cu mult mai putin decat si-au dorit o viata intreaga. Dar atunci e prea tarziu, e mult prea tarziu. Numai au vreme sa se bucure. Nici putere nu mai au, caci si-au risipit-o in tinerete framantandu-se sa adune, sa faca, sa aiba. Lucruri netrebnice, care nu tin caldura sufletelor ce ingheata incet, incet, ca apa statuta sub piscatura gerului." – Casian Balabasciuc, Stranii povestiri hutule, Editura CIBELA, 2006, pag 85.
    Trebuie sa invatatm sa privim dincolo de orice aspect fizic, de orice masca. Trebuie sa privim in Sufletul si in Inima fiecaruia si sa nu dorim mai mult decat putem trai fara a ne vinde sufletul si a alerga dupa bucurii desarte.

    Cine doreste "sa fie cel mai bogat din cimintir" poate alerga in continuare dupa bogatii efemere!

    Reply
  • January 28, 2014 at 2:49 pm
    Permalink

    Ciudate mai sunt cărările vieţii! Coincidenţă sau nu, chiar astăzi îi spuneam mamei că nu mi se pare potrivită educaţia care se face acasă, nemaifiind potrivită vremurilor actuale, nefiind adaptată şi, totodată, cum spuneai şi tu, copilul plecând de acasă cu preconcepţii, în loc să aibă libertatea de a alege, de a descoperi.
    Adevărul este, părerea mea, că nu putem trece peste aparenţe, de multe ori, pentru că suntem superficiali. Ne dorim ce nu avem, iar dacă avem, vrem întotdeauna mai mult. Trăim într-o societate de consum, care… ne consumă. Uităm să fim oameni, până când avem parte de un eveniment care să ne bulverseze şi care să schimbe ceva în noi.
    Tind totuşi să cred într-o lume mai bună, mi-a mai rămas speranţa, şi asta pentru că în fiecare zi îmi propun să schimb ceva la mine, să fiu eu mai bună. E un pas înainte, nu? 🙂

    Reply
  • January 28, 2014 at 5:11 pm
    Permalink

    Da! A schimba ceva la tine, este primul pas atunci cand iti doresti sa schimbi ceva la lume!
    🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *