Valori omenesti

Cândva, cineva mi-a spus că dacă nu ai card super eşti nimeni oriunde”. Mi-a spus asta, nu din răutate, ci pentru că aşa se simţea într-o lume în care oamenii par să caute numai bani, faimă, lux…mi-a spus asta, pentru că ştia că nu este corect ceea ce se întâmplă…
Nu eşti nimeni” doar pentru că nu ai bani, doar pentru că nu arăţi aşa cum cere societatea, sau pentru că nu ai un serviciu “la birou”, sau o casă luxoasă
Esti nimeni daca nu ai bunătate, milă, dorinţa de a ajuta; eşti nimeni dacă nu zâmbeşti, dacă nu ai iubire de oferit, dacă nu îmbrăţişezi; eşti nimeni dacă nu ai dorinţa de a asculta problemele celui de lângă tine! Dacă nu ai aceste virtuţi eşti, într-adevăr, NIMENI!
Oamenii au nevoie acum, mai mult ca oricând, să redescopere VALORILE ce creionează caracterul unui adevărat OM! 

Poza NU îmi aparţine!

Oamenii au nevoie de bunătate! Îmi place să cred că fiecare suflet simte nevoia să facă un lucru bun pentru cineva. Văd zilnic, pe stradă, oameni şi animale care ne strigă “sunt aici, am nevoie de o simplă privire, de o clipă de bunătate din partea ta!“. Orice suflet are nevoie de bunătate…bunătate izvorâtă din inimile calde ale celor care se numesc, pe drept, OAMENI! Fără bunătate, Pământul ar fi doar o simplă pată neagră, într-un univers necunoscut. 
Fără bunătate, sufletele ar fi înlocuite de monştrii, pământul ar naşte, în locul florilor şi al copacilor, buruieni şi spini, păsările nu ar putea zbura, iar animalele s-ar lupta, între ele, neîncetat! 
Fără bunătate, nu ar exista nici milă! 

Oamenii au nevoie de milă! Fiecare dintre noi a simţit, măcar o dată, milă pentru cineva…sentiment care are puterea de a-ţi ajuta sufletul să se descarce de toată această greutate, prin lacrimi. Sentiment care are puterea de a apropia oamenii, de a-ţi demonstra că ai un suflet nobil; sentiment care te ajută să ajuţi!
Mi s-a întâmplat, deseori, să îmi fie milă de cineva, să cred că acea persoană chiar avea nevoie de ajutorul pe care mi-l cerea, să ajut, chiar dacă mi-a fost greu şi, în schimbul unui simplu “mulţumesc“, să aflu că acea persoană m-a minţit, doar ca să scape de ceva ce nu vroia să facă. Este trist să trăieşti asemenea clipe, însă este şi mai trist să afli că oamenii cerşesc milă, cerşesc ajutor, fără nici un pic de scrupule şi fără pic de ruşine! Este înjositor pentru ei şi este riscant pentru omul care crede şi care ajută, pentru că acel om îşi poate pierde, fără voia lui, această virtute – mila
Nu trebuie să uităm, însă, că doar sufletele sensibile şi nobile simt milă faţă de orice suflet îndurerat, chiar dacă încrederea le-a fost trădată de către oamenii ajutaţi.
Fără milă, un om nu este OM!
Fără milă, nu ar exista nici ajutor!

Poza NU îmi aparţine!

Oamenii au nevoie de ajutor! Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii! Eşti om, eşti suflet, eşti inimă, compasiune, putere, ajutor! Eşti ajutor pentru sufletele ce au nevoie de tine! Fiecare suflet, mai devreme sau mai târziu, are nevoie de o mână de ajutor. De un umăr pe care să plângă. De un braţ de susţinere. De o inimă caldă care să îi încălzească inima rece, bolnavă. De lacrimi care să îi cureţe păcatele! Oricând, poţi fi chiar TU următorul om ce va avea nevoie de ajutor. Gândeşte-te că, dacă nu ai ajutat, dacă nu ai vrut să ridici un suflet căzut, vei rămâne fără prieteni, fără susţinere, fără oameni care să îţi întindă acea mână salvatoare. Înainte să primeşti, învaţă să dăruieşti!
Fără ajutor, oamenii nu ar învăţa ce înseamnă un zâmbet primit din sufletul celui pe care l-a ajutat!
Fără ajutor, nu ar exista nici zâmbete! 

Oamenii au nevoie de zâmbete! Pentru mine, zâmbetul este magia sufletului! Atunci când zâmbesc, uit de tristeţe, uit de greutăţi şi, în prim plan, îmi revin doar gândurile pozitive. Atunci când sunt tristă, este de ajuns să îmi readuc zâmbetul pe buze şi viaţa pare a lăsa în urmă tot răul. 
Da, oamenii au nevoie de zâmbete! Au nevoie de zâmbete ce nasc râsete! 
Oamenii au nevoie de prieteni, de oameni pozitivi, de gânduri frumoase, de acel zâmbet sincer, care are darul de a mai curăţa o pată de pe suflet!
Zâmbeşte în faţa greutăţilor, râzi în faţa oamenilor care îţi vor răul, alungă gândurile pesimiste şi viaţa ta se va transforma în frumos, pozitiv, culoare şi clipe magice!
Fără zâmbete, oamenii nu ar învăţa că dragostea se ascunde în doi ochi calzi, plini de viaţă, în două buze ce ştiu să dăruiască cel mai sincer şi frumos zâmbet, un zâmbet izvorât din suflet, oferit doar persoanei dragi…
Fără zâmbete, nu ar exista nici iubire!

Poza NU îmi aparţine!

Oamenii au nevoie de iubire! Iubirea este motorul vieţii. Prin iubire, sufletul se înalţă, cunoaşte profunzimea vieţii şi fericirea profundă. Prin iubire, omul învaţă ce înseamnă sacrificul, acel sacrificiu făcut pentru o singură persoană, persoana dragă propriului suflet. Prin iubire, mâinile învaţă să mângâie, să alinte şi să aline, să dezmierde, să îmbrăţişeze. Prin iubire, ochii învaţă să vadă defectele ca fiind frumuseţe, buzele învaţă să şoptească cuvinte simple, dar atât de frumoase pentru omul către care sunt trimise…
Prin iubire, o distanţă de mii de kilometrii devine pe cât de dureroasă pentru cei doi îndrăgostiţi, pe atât de frumoasă atunci când iubiţii îşi aud vocea, se văd sau se reântâlnesc. Prin iubire, orice greutate prin care cuplul trece, devine mult mai uşor suportabilă, împărţindu-se la doi. 
Prin iubire, lacrimile devin cuvinte atunci când emoţia îi copleşeşte pe îndrăgostiţi, devin alinare atunci când intervin certurile, devin fericire atunci când bucuria de a revedea persoana dragă este mult prea mare pentru a fi suportată de suflet.
Fără iubire, omul ar fi doar un corp fără suflet, doar o minte fără credinţă, doar o inimă fără sentimente, doar o fiinţă fără viaţă.
Fără iubire, nu ar exista îmbrăţişări pătimaşe, sincere şi pline de emoţie.

Oamenii au nevoie de îmbrăţişare! Îmbrăţisările sunt pansamentul sufletului! Atunci când îmbrăţişezi o persoană ce trece printr-o perioadă grea, alegi să îţi transferi din energia ta pozitivă către persoana căreia i-ai oferit îmbrăţişarea. Atunci când îmbrăţişezi, oferi şi un umăr pe care se poate plânge. Atunci când îmbrăţişezi, oferi fiori, tandreţe, liniştire, consolare, iubire, înţelegere, prietenie, energie pozitivă. O îmbrăţişare spune atât de multe…!
Deseori, oamenii nu realizează cât de importante sunt îmbrăţişările! 
Am întâlnit oameni care nu se lasă îmbrăţişaţi…îmi este milă de aceşti oameni…îmi este milă, pentru că aceşti oameni nu cunosc minunatul dar pe care îl pot primi şi îl pod da, fără a cere nimic la schimb: îmbrăţişarea. Îmi este milă, pentru că aceşti oameni îşi refuză cel mai mare bine pe care îl pot face propriului suflet; o îmbrăţişare devine, uneori, de neînlocuit. Iar sufletul oamenilor care nu îmbrăţişează este pătat, plâns, găurit, mototolit…
Îmbrăţişările se pot oferi atât oamenilor, cât şi animalelor şi pomilor. Da, îmbrăţişările se pot oferi şi pomilor! Atunci când îţi este cel mai greu, atunci când îţi simţi sufletul mult prea greu pentru a putea merge mai departe, îmbrăţisările oamenilor nu mai sunt îndeajuns. În acele clipe, cel mai bun prieten îţi rămâne natura. Cel mai bun pansament pentru suflet îţi rămâne îmbrăţişarea unui copac drag sufletului tău.
Fără îmbrăţişare, omul nu ar cunoaşte acea unire pură, sinceră, izvorâtă din inimă. 
Fără îmbrăţişare, nu ar exista nici comunicare pentru suflete.

Oamenii au nevoie de comunicare! Fiecare om comunică, într-un fel sau altul, cu ceilalţi oameni. Însă foarte puţini oameni comunică prin intermediul sufletului. Cred sincer că sufletele comunică doar prin îmbrăţişări, prin ochi, prin lacrimi…
Prea mulţi oameni comunică folosind mai multe cuvinte decât este nevoie…şi, de multe ori, nu se înţeleg!
Prea puţini oameni comunică prin intermediul sufletului…
Cu ceva timp în urmă, am simţit nevoia să stau într-un colţ, la o cafenea, doar pentru a observa oamenii…îmi era dor de oameni, îmi era dor să observ oamenii, să îi înţeleg, să îmi imaginez poveştile lor de viaţă. Stăteam în colţul meu, cu o cafea mare lângă mine şi observam…oameni, feţe, încruntături, zâmbete timide, râsete frumoase, molipsitoare…până când mi-a atras atenţia o masă cu patru oameni…muţi sau surdo-muţi, nu mi-am putut da seama. Am urmărit aceşti patru oameni, care mă fascinau prin alfabetul lor, prin mâinile lor care spuneau poveşti, prin buzele lor care se mişcau, prin felul în care, atunci când un om vorbea, ceilalţi trei erau atenţi atât la buzele lui, cât şi la mâinile care desenau, neobosite, litere, cuvinte, poveşti de viaţă…m-a fascinat modul în care se înţelegeau, perfect, aceşti oameni. Cum aprobau din cap, semn că au înţeles, sau că erau de acord cu ceea ce zis celălalt, cum zâmbeau, cum nu le păsa de ceilalţi oameni. Am înţeles, atunci, că aceşti oameni sunt, de fapt, binecuvântaţi. Binecuvântaţi cu suflete care au harul de a comunica cu celelalte suflete…binecuvântaţi cu o atenţie sporită, acordată oamenilor din jurul lor…binecuvântaţi cu adevăratul har al comunicării!  

De-a lungul timpului, am înţeles că bunătatea naşte milă, mila naşte ajutor, ajutorul naşte zâmbete, zâmbetele nasc iubire, iubirea naşte îmbrăţisări, îmbrăţişările nasc comunicare!

© Adelina Anca F.
© Life&Soul 
  


http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Lasa-mi o amintire :)