Cheia vieţii: PREZENTUL

De azi, las în urmă amintirile dureroase, oamenii care mi-au făcut rău, clipele grele. De azi, las în urmă o parte din trecutul meu. Îl închid într-un cufăr, îi pun cifru, îl depozitez într-un colţ ascuns din mintea mea şi arunc cheia. De azi, vor avea voie să umble libere prin mintea mea, doar momentele frumoase din trecut.   
De azi, las în urmă visele şi dorinţele irealizabile din viitor. Las în urmă o parte din viitorul meu. Îl las să zboare, să se piardă, pentru că nici măcar nu l-am avut; doar am visat la el. De azi, vor avea voie să umbe libere prin mintea mea, doar dorinţele şi visele realizabile.
Mi-am promis că nu voi mai trăi nici în trecut, nici în viitor, ci doar în prezent! Am învăţat că am nevoie de prezent şi că el are nevoie de mine. Am înţeles că, fără prezent, viaţa nu poate exista. Nu poate exista în trecut, pentru că deja s-a dus…este doar amintire; nu poate exista în viitor, pentru că nici măcar nu ştiu cum arată; este doar o plăsmuire a minţii mele! Viaţa poate exista doar aici şi acum, în prezent. Este singura certitudine pe care o am!
Atunci când simt că mă pierd în propriul trecut sau că visez prea mult la viitor, îmi amintesc pentru ce trăiesc: TRĂIESC PENTRU PREZENT!
Trecutul nu se mai întoarce şi nu îl mai pot schimba, iar viitorul rămâne necunoscut, oricât de bine am senzaţia că îl cunosc! 

Singurul care va merge cu mine, braţ la braţ, clipă de clipă, singurul care va înainta alături de mine în viaţă, indiferent de obstacolele ce se vor ivi, este prezentul! Doar alături de el, eu pot trăi, mă pot bucura de viaţă, pot simţi fericirea sau tristeţea, frumosul sau urâtul, iubirea sau ura!
Însă nici a trăi doar în prezent nu este indicat; pentru că avem nevoie să ne reamintim greşelile din trecut, pentru a nu le mai repeta. Avem nevoie să ne reamintim clipele frumoase din trecut, pentru a ne energiza. Avem, de asemenea, nevoie şi de o privire de ansamblu asupra viitorului, pentru a şti unde vrem să ajungem şi pentru a şti ce este nevoie să facem în prezent

În viaţa fiecăruia dintre noi, prezentul este condiţionat atât de trecut, cât şi de viitor. Însă prezentul rămâne prezent, trecutul, trecut şi viitorul, viitor! Trebuie să fim capabili să distingem aceşti trei prieteni care ne însoţesc pe drumul vieţii. Trebuie să fim cerebrali, ca să ştim cât timp trebuie să acordăm trecutului, cât viitorului şi cât prezentului; ca să ştim când e necesar să ne gândim la trecut şi când la viitor.
Trebuie să fim conştienţi că trecutul, prezentul şi viitorul fac parte din viaţa noastră, ne sunt prieteni şi sunt gata oricând să ne ajute, însă doar dacă ştim cum, când şi cât timp alegem să le acordăm fiecăruia…

© Adelina Anca F.
© Life&Soul

http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Lasa-mi o amintire :)