Nimic nu e întâmplător!

Ca întotdeauna, în mine se dă o luptă. O luptă între inimă şi raţiune. Inima îmi şopteşte că “nimic nu este întâmplător“, pe când raţiunea susţine, cu însufleţire, că destinul mi-l aleg doar eu şi că nu există simple întâmplări. Neştiind pe cine să cred, am ales să îmi ascult doar raţiunea, auzind, de la alţi oameni, că inima mă va conduce spre dezastru. În timp, am observat că şi raţiunea te poate conduce pe drumuri greşite. Am învăţat că trebuie să îmi ascult, în egală măsură, şi inima şi raţiunea. Doar aşa pot avea o viaţă armonioasă; doar aşa pot avea luxul de a nu îmi părea rău pentru nimic din ceea ce am ales să fac în trecut – şi privind în urmă, nu regret nimic; din contră, mă bucur de fiecare alegere făcută, realizând că aceasta m-a adus unde sunt acum. Şi îmi place!
În timp, am realizat că, într-adevăr, în viaţă nimic nu este întâmplător. Chiar şi răul duce, mai devreme sau mai târziu, spre bine.
De acest adevăr m-am convins făcând o paralelă între evoluţia pământului şi a vieţii şi între viaţa oricărui suflet, care aparţine, fără doar şi poate, universului şi planetei pe care dăinuim.
Urmând firul întâmplărilor care au adus pământul de la Big Bang până în prezent, vom descoperi un adevăr universal valabil: totul se petrece cu un scop! Universul nu îşi pierde, fără folos, energia. Iar noi, ca oameni, am convingerea că suntem tot una cu energia universului.
Încă de la început, viaţa planetei noastre nu a fost uşoară. A fost lungă şi grea, plină de încercări, de urcuşuri şi coborâşuri, de pierderi şi dezastre. Dezastre care au dus, însă, la ceea ce azi numim “viaţa modernă”.
Pământul s-a născut în urma unei uriaşe explozii declanşată de moartea unei stele. În timp foarte îndelungat, toate rămăşiţele rămase în urma exploziei s-au adunat, formând pământul.
Însă pământului nu i-a fost hărăzit un destin uşor. El s-a ciocnit, înca din tinereţe, cu o planetă destul de mare – destinul i-a dat prima lui lovitură; prima, dintr-un lung şir de deziluzii! Lovit fiind, întristat şi însângerat, a avut puterea să meargă mai departe şi să vadă partea pozitivă a răului: din această ciocnire s-a născut primul său prieten, luna. O dată cu această primă deziluzie, pământul a primit primul său dar: prietenia.
Timpul a trecut peste pământ şi lună, binecuvântând prietenia lor şi reuşind să aducă în acest duet şi soarele. Pământul a dăinut fericit până când…a urmat a doua deziluzie: dintr-o dată, pământul este lovit de meteoriţi, care aduc ceva rece, ud şi din belşug, parcă vrând să îl biciuiască – ploaia! Neobişnuit cu loviturile meteoriţilor şi cu picăturile nemiloase, pământul a suferit, a căzut, însă nu s-a plâns! A mers mai departe, s-a obişnuit şi, după un timp, a observat că, de fapt, ploaia a fost adusă în viaţa lui de către destin, pentru a-l ajuta să evolueze. Acum, pământul a devenit casă pentru râuri, oceane şi mări.
Pământul a scăpat de nemiloşii meteoriţi, a reuşit să se acomodeze cu apa şi, când îi era lumea mai dragă, un alt val de meteoriţi au năvălit peste el – de această dată şi mai înverşunaţi, şi mai puternici, şi mai uniţi! Acum, pământul nostru trece prin încă o deziluzie, prin încă o încercare hărăzită de destin. Dar, oare, are vreun scop această tristeţe? Pământul nu mai are nici o speranţă, îşi pierde şi ultimele lacrimi din cauza durerii şi a rănilor provocate de noul val de meteoriţi, până când…apare şi binecuvântarea ce a căzut o dată cu temuţii duşmani: primele bacterii de la care s-a produs oxigenul şi a evoluat viaţa. Aşadar, această nouă deziluzie a pământului s-a dovedit a fi o binecuvântare.
Acum, pământul se bucură de noile vietăţi ce trăiesc sub privirile blânde şi iubitoare ale lui. S-a obişnuit cu noua postură de a avea grijă de tot ce înseamnă viaţă şi trăieşte în armonie cu luna, soarele şi ploaia. 
Însă, ceva se întâmplă şi pământul se răceşte…îi este din ce în ce mai frig, se albeşte, îngheaţă, răceşte, se simte rău şi…trebuie să renunţe la obişnuita viaţă şi să se reobişnuiască cu o nouă haină: o haină de gheaţă. Pare-se că destinul i-a mai pregătit ceva pământului. Şi pentru aceasta, trebuie să mai treacă printr-o cruntă încercare – trebuie să cunoască un nou duşman: gheaţa. Vrând, nevrând, pământul nostru drag a acceptat, greu, şi această schimbare. Într-un final, când gheaţa şi-a mai pierdut din puteri şi când temperaturile au început să redevină la normal, oxigenul din apă s-a simţit, ca printr-un miracol, şi în aer. Atunci, pământul a înţeles că schimbarea prin care a trecut a trebuit să se producă, pentru ca el să mai evolueze cu încă un pas.
Mult timp, pământul, de acum trecut prin greutăţile vieţii, a cunoscut o latură frumoasă şi plină de viaţă a destinului. A fost martorul extinderii vieţii din ape şi pe uscat. A ajutat vietăţile să crească, să se adapteze, să evolueze, şi, cu mare drag, a privit uimitoarea evoluţie ce s-a produs până la apariţia giganţilor. Pământul s-a ataşat foarte mult de toate creaturile ce îi înseninau clipele şi îi mulţumea destinului pentru ceea ce a devenit. 
Din păcate pentru el, a trebui să descopere ce înseamnă să te desparţi de ceea ce îţi este drag, ce înseamnă să ţi se ia, dintr-o dată, tot ceea ce iubeai: din cauza unei alte ploi de meteoriţi, de data aceasta mai puternică decât a fost vreodată, aproape toate vietăţile pe care pământul le iubea, au dispărut. Acum, pământul pare să nu mai aibă putere pentru a merge mai departe. Îşi aduce aminte de toate greutăţile prin care a trecut şi realizează că nimic nu a fost în zadar: totul s-a petrecut cu un scop bine stabilit. Însă acum el nu mai vede nici un bine în definitiva dispariţie a prietenilor sufletului lui. Mult timp, pământul s-a străduit să ofere cele mai bune condiţii pentru a readuce vietăţile în lumea lui. Când nu mai avea nici o speranţă, magia a revenit. O noua specie intră pe scena evoluţiei: dinozaurii. Pământul este acum mai fericit ca niciodată, observând evoluţia vieţii.
Însă, pentru că nici o fericire nu este veşnică, inevitabilul s-a produs şi de această dată: pământul a fost lovit, dinn nou, de aceeiaşi duşmani de demut: meteoriţii. Acum însă, sunt meteoriţi uriaşi, parcă veniţi special pentru a îndeprta dinozaurii. Pentru că nu are arme de luptă, pământul este rănit, învins şi lăsat să îşi repare rănile şi să îşi plângă morţii, singur. Acum, pământul nu mai are decât rocă topită şi praf. Acum, se simte mai singur ca niciodată…
Timpul a trecut, iar pământul pare a-şi fi revenit. El a avut grijă să recreeze o ambianţă propice pentru dezvoltarea vieţii şi…noi fiinţe trăiesc, acum, sub protecţia pământului: maimuţele, care vor, cu orice preţ, să evolueze în ceea ce suntem noi, astăzi. 

Evoluţia pământului a fost anevoioasă, cu multe obstacole, peste care a trecut, însă, cu bine. Aşa cum pentru pământ fiecare rău care i s-a întâmplat s-a dovedit, în timp, a fi ceva bun, prin care acesta a evoluat, aşa şi pentru noi, oamenii, fiecare lucru rău care se iveşte în viaţa noastră, trebuie privit ca pe un pas înainte pe care îl vom face, mai devreme sau mai târziu.
Susţin cu tărie că nimic nu este întâmplător. Aşa cum pământul a trebuit să treacă peste nişte etape, unele mai uşoare, altele mai grele, pentru a ajunge unde este astăzi, aşa şi noi trebuie să ne trăim viaţa pe care ne-a dăruit-o destinul, pentru a ajunge acolo unde suntem meniţi să ajungem!
Nu îţi fie teamă de greutăţi ce par de netrecut. Nu îţi fie teamă să cazi, pentru că, inevitabil, te vei ridica; nu îţi fie teamă să greşeşti, pentru că doar aşa poţi învăţa; nu îţi fie teamă de înfrânegeri, pentru că doar prin ele poţi deveni mai puternic/ă; nu îţi fie teamă de răul din viaţa ta, pentru că doar învăţând să treci peste el, te vei putea dezvolta!
Învaţă să îţi accepţi destinul, să lupţi pentru a reuşi să treci peste probleme vieţii şi să nu te opreşti din drum. Poţi doar să faci, din când în când, mici popasuri, care te vor readuce pe drumul care îţi este menit.
Învaţă că a greşi, a plânge, a cădea, a fi înfrânt/ă, a te ridica, a învinge, a fi fericit/ă, este nu numai uman, ci este parte din planetă, din univers. 
Ascultă poveştile pământului şi vei regăsi puterea de merge mai departe!


© Adelina Anca F.
© Life&Soul    


http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

2 thoughts on “Nimic nu e întâmplător!

  • August 27, 2013 at 1:21 pm
    Permalink

    E prea stufos si ma depaseste, plus ca eu n-am treaba cu restul universului, eu am treaba cu ce mi se intampla strict mie si atat. Unele lucruri chiar sunt intamplatoare si te iau prin surprindere, soarta iti poate juca feste cateodata. Restul…

    Reply
  • January 2, 2014 at 10:04 pm
    Permalink

    Interesant articol. Mai ales paralelismul intre evolutia pamantului si destinul oamenilor. Daca imi permiti as dori sa-mi exprim opinia in legatura cu unele inadvertente din acest text.
    Din acest text reiese ca pamantul este o victima a actiunilor exterioare fara a avea posibilitatea de a-si exprima opinia sau de a se apara. Primeste lovitura dupa lovitura si incearca de fiecare data sa priveasca doar partea pozitiva din actiunile altora.
    Omul, in schimb, are drepturi si obligatii. Printre drepturile sale se numara si dreptul la opinie si la aparare. Iar dintre obligatii putem enumera si obligatia fiecarui om de a-si respecta semenul. Oferi respect, primesti respect. "Semeni vant, aduni furtuna."
    Imi cer scuze daca am divagat de la text dar trebuie sa ne amintim ca putem trai in pace printre semenii nostri doar prin respect reciproc altfel am avea soarta pamantului prezentata elocvent in acest articol.
    Noi suntem creatia propriilor noastre actiuni precum si a actiunilor celor ce ne inconjoara.
    Pentru a nu ne regreta ulterior propriile actiuni trebuie sa le consideram adecvate in momentul in care a avut loc actiunea pentru ca "nu putem judeca un timp cu masura altui timp" (nu putem judeca trecutul din perspectiva prezentului).
    In rest…un articol foarte bun care ar trebui sa ne ajute sa reflectam atat la propriile scopuri si mijloace cat si la cele ale celor cu care ne intersectam viata.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *