PRIVIREA: un al şaselea simţ!

De multe ori susţinem că simţim atunci când suntem urmăriţi. Însă şi mai des susţinem că simţim când cineva ne priveşte…susţinem că putem simţi privirile. Recunosc, este un sentiment ciudat şi foarte neplăcut atunci când simţi privirile aţintite către tine. Însă, analizând, este şi foarte haios: cum putem, oare, să simţim simple priviri? Avem cumva al şaselea simţ? Avem, cumva, implantat un CIP care contorizează fiecare privire care se aşează, cât poate de delicat, pe noi? Îmi şi imaginez cum acea privire face tot posibilul să îşi găsească un refugiu pe noi (în special pe ceafa noastră), încercând să se mişte cât mai încet, pentru a nu o simţi, însă CIP-ul nostru interior detectează orice mişcare de privire neanunţată şi imediat ne dă de ştire. Mi se pare foarte haios, însă chiar putem simţi aceste priviri! De multe ori mă întreb cum este posibil? Mi se pare, pur şi simplu, un scenariu SF care, însă, se întâmplă zi de zi. Nu cred că există om care să nu fi simţit, măcar o dată, o privire. 
De fiecare dată când o privire s-a aşezat pe mine, m-am simţit mică, neajutorată, înfricată sau, pur şi simplu, m-am simţit jenată, m-am simţit incofortabil. Mi-a fost frică să privesc în spate, pentru a afla cine mă urmăreşte şi de ce. Atunci când simţeam jenă, mă gândeam că, poate, nu sunt îmbrăcată destul de frumos, sau că nu sunt destul de aranjată. În acele momente, mi s-a întâmplat să aud râsete, care mi-au subliniat senzaţia de jenă; eram convinsă că râd (de mine) exact acele persoane care mă privesc. Din cauza acestor trăiri, pot spune că a simţi o privire poate fi unul dintre cele mai urâte şi mai inexplicabile sentimente!
În timp, mi-am educat privirile să nu se aşeze pe ceafa altora (sau în alte locuri ale lor). Le-am explicat că nu e frumos şi că acea persoană se va simţi inconfortabil. Le-am arătat, pe propria-mi piele, cât de neplăcut este acest sentiment şi au înţeles. Acum, privirile mele ştiu unde le este locul. Şi au învăţat să privească persoanele doar în faţă, pentru a le a arăta iubire, dorinţă, prietenie sau, din contră, pentru a le arăta înfruntare, dezamăgire, pierdere, lacrimi. 
Fiecare dintre noi ar trebui să înţeleagă că privirile ar trebui înfruntate faţă în faţă şi nu aruncate, ca nişte săgeţi îmbibate cu venin, către persoanele care nu ne pot vedea! Din păcate,
mulţi oameni au descoperit acest “al şaselea simţ” şi se folosesc de el pentru a intimida.
Aceşti oameni trebuie să înţeleagă că puterea lor nu stă în a intimida persoanele care nu se pot apăra.

Din contră, suntem mai puternici dacă învăţăm să înfruntăm faţă în faţă, dacă învăţăm să nu vorbim pe nimeni “pe la spate” şi să nu râdem, cu răutate, de nimeni.

Suntem mai puternici dacă acţionăm după valori şi nu după instincte atât de primare!

© Adelina Anca F.
© Life&Soul   

http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

2 thoughts on “PRIVIREA: un al şaselea simţ!

  • February 19, 2014 at 11:46 am
    Permalink

    Exista al" 6-lea simt",percepem la nivel subtil informatia transmisa prin acea privire.De fapt ea consta intr-o unda-flux care este trimisa de acea persoana spre noi si in functie de continutul ei (pozitiv sau negativ)ne simtim bine sau inconfortabil :)Celputin asta este explicatia esoterica 🙂

    Reply
  • February 19, 2014 at 12:12 pm
    Permalink

    Da, asa este! Acum, dupa ce am citit "Conersatii cu Dumnezeu" (sunt 3 volume pe care ti le recomand, daca nu le-ai citit), am inteles mai multe…:)
    Insa sustin, in coninuare, ca nu ar trebui sa ne folosim de acest al saselea simt pentru a ne face rau sau/si pentur a face pe altii sa se simta prost…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *