Sentimente

Sentimente…ce am fi fără ele? Doar corpuri goale! Conţinut fără suflet. Vietăţi fără trăire. Ochi fără sclipire. Oameni fără iubire. Fiinţe fără dăruire. 
Sentimente…le purtăm în suflet, în privire, în gândire, în piele, în noi! Ne ajută sufletul să vibreze; ne ajută ochii să lăcrimeze sau să râdă; ne ajută gândirea să devină mai miloasă, mai răbdătoare, mai calmă, mai caldă; ne ajută pielea să trăiască, să simtă iubirea, plăcerea, emoţia, căldura; ne ajută pe noi să devenim din corpuri cu viaţă, suflete pline cu emoţie!
Sentimente…ne luminează şi ne înfrumuseţează viaţa. Ne aduc lacrimi, atunci când simţim că ne copleşeşte fericirea, tristeţea, sau mila. Ne aduc zâmbete, atunci când şi sufletul nostru râde. Ne încălzesc inima, atunci când ne bucurăm din lucruri mărunte, dar cu o valoare sentimentală inestimabilă.
Am credinţa că sentimentul este unul dintre cele mai importante daruri ce ne-au fost date o dată cu viaţa!
Fără sentimente, nu am putea să deosebim binele de rău, frumosul de urât, emoţia de indiferenţă, bucuria de tristeţe, zâmbetul de plâns. 
Fără sentimente, nu am cunoaşte dansul pielii – acea “piele de găină” – atunci când emoţia pe care o simţim este atât de mare, încât nu mai poate încăpea în sufletul nostru.
Fără sentimente, nu am cunoaşte acea iubire profundă, izvorâtă din adâncul sufletului, pentru zâmbetul unui copil, pentru un simplu animal, pentru persoanele dragi ce ne sunt alături.
Fără sentimente, nu am conştientiza magia iubirii, frumuseţea cerului, a stelelor, gingăşia unei flori, coloritul aproape magic al fluturilor, al păsărilor, al naturii.
Fără sentimente, nu am afla niciodată că sufletul nostru este mult prea mic pentru a primi toată frumuseţea, bunătatea, tristeţea, durerea şi melancolia ce ne înconjoară, zi de zi, clipă de clipă. Îmi simt sufletul mic, de fiecare dată când acesta se descarcă de toată încărcătura emoţională, prin lacrimi; de fiecare dată când mă copleşesc emoţiile şi când nu îmi pot explica sentimentul pe care îl am: parcă îmi simt sufletul greu, îndurerat, dar totuşi fericit. Îmi simt sufletul mic, de fiecare dată când, fiind prea fericit din cauza sentimentelor, împărtăşeşte, fără voia mea, fericirea lui şi cu celelalte suflete, făcându-mi “pielea de găină”. Îmi simt sufletul mic, de fiecare dată când, retrăind anumite întâmplări, simt cum mă străpung fiori, în tot corpul – semn că sufletul dansează, aşa cum ştie el mai frumos, pe ringul de dans ce i-a fost încredinţat, acolo, în corpul meu!
De-a lungul timpului, am simţit cum sentimentele mă copleşesc din ce în ce mai mult…cum sufletul îmi arată, din ce în ce mai des, cât este de mic, în comparaţie cu măreţia emoţiilor. 
De-a lungul timpului, am cunoscut sentimente noi mie, unele izvorâte din clipe simple, dar de o rară frumuseţe, altele emise de oameni copleşiti de durere sau de fericire.
Am învăţat că atunci când oamenii plâng, ei trebuie să plângă, nu trebuiesc opriţi. Aşa se descarcă şi aşa îşi vindecă sufletul. Am observat, însă, că nu toţi oamenii care plâng sunt trişti, sau mult prea emoţionaţi, sau drepţi.
Am învăţat că atunci când oamenii râd sau zâmbesc, emană o stare de bine care poate ridica moralul oricărui om. Am observat, însă, că în spatele unor zâmbete există atâta durere, încât sufletul nu mai face faţă şi, pentru că nu se mai poate descărca prin lacrimi, el râde.
Am învăţat că oamenii îi pot păcăli pe cei de lângă ei, mimând sentimente contrarii cu ceea ce simt; şi am înţeles că este bine ca fiecare om să ştie să deosebească sentimentele pure, izvorâte din suflet, de sentimentele actoriceşti, mimate.
Sentimente…bune sau rele, pure sau mimate, izvorâte din iubire, din muzică, din lectură, din natură, din oameni, din vieţi, din poveşti…
Sentimentece am fi fără ele?
© Adelina Anca F.
© Life&Soul  

http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

8 thoughts on “Sentimente

  • August 5, 2013 at 2:06 pm
    Permalink

    Sunt de acord cu ceea ce ati scris si este bine ca cineva mai promoveaza sensibilitatea intr-o lume in care parca doar ignoranta are de castigat.

    Reply
  • August 7, 2013 at 9:42 am
    Permalink

    Ca intotdeauna un nou articol minunat! Felicitari! O zi la fel de minunata ca acest articol! 🙂

    Reply
  • October 14, 2013 at 5:38 pm
    Permalink

    "Fără sentimente, nu am cunoaşte acea iubire profundă, izvorâtă din adâncul sufletului, pentru zâmbetul unui copil, pentru un simplu animal, pentru persoanele dragi ce ne sunt alături." ..

    Adevar graiesti Adela .. nu cred ca poate cineva sa defineasca mai bine sentimentele asa cum ai facut tu in aceasta minunatie de postare. Pur si simplu o ador 🙂 . Cu drag citesc mereu postarile si de fiecare data ma surprinzi 😀 .. Te pup!

    Reply
  • October 14, 2013 at 6:15 pm
    Permalink

    Iti multumesc din suflet, Dana! Din pacate, nu mai am timpul necesar pentru a posta atat de des, insa voi incerca sa postez saptamanal.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *