Sclipiri de farmec
An de an, în sufletul meuSe zbat sclipiri de farmec
Sclipiri de nimeni înţelese
În lumea asta trecătoare.
Copil fiind, înţelegeam –
Plângeam, iubeam şi chiar zburam
Sclipiri de farmec emanam…
Trăiam!
Acum privesc în jurul meu,
Dar nu mai am speranţă
Încerc să zbor,
Dar nu mai pot!
S-au dus clipirile de farmec,
Sufletul de copil s-a dus!
- Dacă ţi-a plăcut această poezie, te invit să citeşti şi: Gânduri adunate din copilărie
© Adelina Anca F.
© Life&Soul
http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Sufletul de copil e cel mai pur lucru care poate exista in noi si poate de asta il cautam cu atata ardoare cand simtim ca se indeparteaza de noi.
Dar poate nu e pierdut, poate asteapta ca noi sa ii redescoperim frumusetea, bucuria, sa traim din nou. 🙂
Ai mare dreptate! Sufletul de copil cred ca vine si pleaca…vine, atunci cand simte ca suntem pregatiti sa il primi, ca avem momente de liniste, de bucurie, ca vrem sa ne redescoperim copialria. Si pleaca, atunci cand alegem sa ne intorcem in…"lumea adultilor" 🙂
Din pacate nu ne dam seama de minunatia copilariei decat foarte tarziu:(