Drogul: OBIŞNUINŢA!

M-am obişnuit! Şi chiar dacă mi-ar fi mai bine făcând o schimbare, prefer să nu o fac! Prefer să rămân în obşnuinţa mea şi atât.” De câte ori nu te-ai lovit de drogul obişnuinţei, atunci când ai simţit că ar fi mai bine să faci o schimbare, dar…nu ai avut curaj?
Deseori ne lăsăm conduşi de obişnuinţă şi rămânem imuni la orice semn care vine din afara cercului nostru de confort. Fără să vrem, ne lăsăm prinşi într-un cerc vicios şi frica de schimbare ne stăpâneşte dorinţele şi ne limitează realizarea lor.
Pentru mulţi dintre noi, obişnuinţa si frica de schimbare se transformă în obstacole de netrecut. 
Pentru mulţi dintre noi, simplul gând că, în scurt timp, vom începe un proiect nou şi nu vom mai avea parte de ceea ce, până acum, ne era atât de familiar, se poate transforma în “drogul obişnuinţei“, care ne va opri să ne schimbăm viaţa, în speranţa îmbunătăţirii ei.
Învaţă, pentru început, să vezi viaţa şi prin alţi ochi…
Învaţă să priveşti prin ochii optimistului, atunci când simţi că ceea ce ai clădit se destramă; învaţă să priveşti prin ochii realistului, atunci când lucrurile ţi se par mult prea uşoare – nu uita că aparenţele ne înşeală, de cele mai multe ori! Învaţă să foloseşti ochii pesimistului doar atunci când simţi că trebuie să observi lucrurile şi din alt punct…de vedere. Însă nu uita că ochii pesimistului nu îţi vor aduce fericire, nu te vor proteja, nu te vor alina; îţi vor arăta, doar, lumea în alte culori. 
Chiar dacă îţi va fi greu la început, Încearcă să transformi teama de nou în ceva pozitiv şi iesi, puţin câte puţin, din cercul tau de confort/obişnuinţă. 
MARILE REALIZĂRI SUNT MAI APROAPE DECÂT CREZI! Trebuie doar să ai curajul de a spune “DA” – “DA”, pot să fac ceea ce mi-am propus; “DA”, voi reuşi! 

  •  Dacă ţi-a plăcut acest articol, te invit să citeşti şi: Trenul vieţii

© Adelina Anca F.
© Life&Soul
 
 


http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/feeds/posts/default
Daca iti place, da-i un share. 🙂Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Iti astept parerea :)

5 thoughts on “Drogul: OBIŞNUINŢA!

  • June 24, 2013 at 12:42 pm
    Permalink

    O gândire sănătoasă. Cu siguranță am fi mai fericiți dacă am gândi așa. O zi plăcută!

    Reply
  • June 25, 2013 at 6:37 pm
    Permalink

    Interesanta gandirea ta imi place cum pui problema acestui drog al obijnuintei.Nu m-am gandit niciodata ca se poate considera un "drog" sa ramai la aceeasi treapata mi se pare o prostie suntem facuti sa ajungem cat mai sus sa nu avem limite in orice m-ai ales in a invata.

    Reply
  • June 25, 2013 at 6:48 pm
    Permalink

    Multumesc pentru aprecieri 🙂
    Toti avem acest "drog", aceasta frica de schimbare. Insa trebuie sa invatam cum sa trecem peste.

    Reply
  • July 4, 2013 at 2:52 pm
    Permalink

    Am citit undeva că pentru a te mântui de spaimele tale, trebuie să faci în fiecare zi un lucru care te sperie.
    Mi-am amintit de asta când a trebuit să fac un drum mai lung, singură, cu maşina. Şi asta e tot o spargere a obişnuinţelor, pentru că de obicei când trebue să fac aşa ceva, îmi caut un tovarăş de călătorie… 🙂

    Reply
  • July 4, 2013 at 3:20 pm
    Permalink

    Te felicit sincer pentru ca ti-ai depasit limitele, reusind sa scapi de obisnuinta de a merge, cu cineva, cu masina! Este mare lucru. Cat despre ceea ce ai citit pentru a scapa de unele spaime, sunt de acird si nu sunt. Depinde de spaime, depinde de cat timp le ai, depinde de multi factori. Un psiholog este cel mai in masura in situatii de acest gen. (sunt studenta la psihologie, vorbesc din experienta, din ceea ce am invatat). 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *